Aceste datorii uriaşe la jocuri de noroc au fost contractate în noaptea de 15 spre 16 mai 2012, potrivit săptămânalului Le Pont, care a dezvăluit cazul.
Tatăl său, Laurent Fabius, era numit şeful diplomaţiei franceze chiar pe 16 mai 2012.
Mandatul de arestare emis pe numele tânărului, în vârstă de 33 de ani, nu este internaţional, dar se aplică pe orice teritoriu american, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Biroului procurorului comitatului Clark din statul Nevada, unde se află oraşul Las Vegas.
Cu alte cuvinte, Thomas Fabius riscă să fie arestat dacă pune piciorul în Statele Unite, a precizat acest purtător de cuvânt.
Un jucător înrăit şi o personalitate rebelă, Thomas Fabius a mai fost acuzat, în trecut, că jonglează cu milioanele în cazinouri, în care a lăsat "datorii" grele.