Antena 3 CNN Externe Șeful de campanie al lui Donald Trump, acuzat că a încasat bani de la ruși, și-a dat demisia

Șeful de campanie al lui Donald Trump, acuzat că a încasat bani de la ruși, și-a dat demisia

<1 minut de citit Publicat la 17:14 19 Aug 2016 Modificat la 17:14 19 Aug 2016
trump.jpg

Paul Manafort și-a prezentat demisia din poziția de șef de campanie al candidatului republican pentru președinția SUA, Donald Trump, conform Sky News.

Surse citate de CNN au explicat că Manafort devenea un element negativ în campanie și Trump a decis să pună capăt situațiilor delicate.

Paul Manafort, actualul șef de campanie al republicanului Donald Trump, ar fi fost plătit cu 12,7 milioane de dolari cash de regimul ucrainian al lui Viktor Ianukovici, președintele rusofil îndepărtat acum aproape trei ani de la putere din Ucraina.

Sumele ar fi fost plătite timp de cinci ani, din 2007 până în 2012, și apar în niște registre secrete descoperite de Biroul Anticorupție din Ucraina, publicate de New York Times.

Manafort, care a fost consilier al lui Ianukovici, a negat imediat informatia și a catalogat acuzația ca fiind “nefondată, penibilă și fără sens.”

Înainte de a fi numit șef de campanie al lui Donald Trump, Manafort a fost consilier politic pentru Ianukovici, înainte de înlăturarea sa de la putere.

×
x close