Antena 3 CNN Externe ?Mamă, mă vor executa!?. Tânără din Iran, spânzurată pentru o crimă pe care nu a comis-o (VIDEO)

?Mamă, mă vor executa!?. Tânără din Iran, spânzurată pentru o crimă pe care nu a comis-o (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:10 03 Mai 2009 Modificat la 14:10 03 Mai 2009
?Mamă, mă vor executa!?. Tânără din Iran, spânzurată pentru o crimă pe care nu a comis-o (VIDEO)
Tânăra din Iran, condamnată la moarte pentru o crimă pe care susţinea că nu a comis-o, a fost spânzurată. Cu toate că îi mai acordaseră două luni de viaţă, autorităţile iraniene au decis s-o execute pe tânără înainte de termen. Organizaţiile care luptau pentru eliberarea fetei susţin că aceasta nu a beneficiat de un proces corect, anunţă BBC News.

Vineri dimineaţă, Delara Darabi a vorbit pentru ultima oară cu părinţii ei. Aceasta a reuşit să le dea un ultim telefon celor care i-au dat viaţă. ?Mamă, mă vor executa. Te rog, salvează-mă!?. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care tânăra le-a adresat mamei.

În urmă cu cinci ani, Delara, atunci în vârstă de 17 ani, a declarat că a ucis o femeie pentru a-şi apăra prietenul. Ea credea că dacă este minoră, nu va păţi mare lucru.

Tânără trebuia să fie spânzurată pe 20 aprilie. Totuşi, la acea dată, fata a mai "primit" două luni de viaţă din partea autorităţilor, pentru că familia ei nu s-a prezentat la locul în care fata urma să fie spânzurată.

Delara şi-a petrecut ultimii cinci ani de viaţă în închisoare, în ciuda faptului că şi-a retras declaraţia iniţială, spunând că nu a comis crima.

În plus, apărătorii fetei susţin că există dovezi care nu au fost luate în considerare de anchetatori.

Potrivit The Mirror, în ultimii cinci ani, cazul fetei a fost redeschis de mai multe ori, însă fără nici un rezultat.
Disperarea fetei a atins cote maxime, în urmă cu doi ani, când a vrut să-şi ia viaţa. Fata a găsit, totuşi, un refugiu: arta. După gratii, Delara a pictat şi a compus poezii care pot fi citite pe www.savedelara.com.

Ascultaţi tragica poveste a tinerei, spusă de rudele acesteia şi de unul dintre avocaţii care au apărat-o.


Antena3.ro

×
x close