Malala Yousafzai, tânăra pakistaneză care a supravieţuit unui atentat comis de talibani, a declarat luni pentru
BBC că va veni o zi în care va intra în politică.
"
Vreau să devin politician mai târziu. Vreau să schimb viitorul ţării mele şi să fac educaţia obligatorie", a precizat adolescenta în vârstă de 16 ani.
Malala a devenit un simbol al luptei pentru dreptul fetelor la educaţie şi candidată la Premiul Nobel pentru Pace, care va fi anunţat vineri.
"
Sper că va veni o zi în care pakistanezii vor fi liberi, că vor avea drepturi, că va fi pace şi că fiecare fată şi fiecare băiat va merge la şcoală", a mai spus tânăra.
Malala, care povesteşte istoria sa într-o carte ce va apărea marţi, s-a remarcat, începând din 2009, pe un blog al BBC în urdu, limba naţională a Pakistanului, cu articole în care denunţa talibanii din cadrul TTP pentru faptul că le împiedicau pe tinere să se ducă la şcoală.
Tânăra a fost rănită la cap de un glonţ pe 9 octombrie 2012, în Valea Swat, într-un atac al talibanilor asupra autobuzului şcolar în care ea se afla.
Talibanii doreau s-o pedepsească astfel pentru angajamentul ei de a promova drepturile tinerelor la educaţie în şcoală.
Transferată în Marea Britanie, ea a fost operată cu succes la Birmingham, unde locuieşte în prezent şi unde este şcolarizată din martie.
Citeşte şi:
Malala: Credeau că un glonţ ne va reduce la tăcere, dar au eşuatUn taliban o îndeamnă pe Malala să se "întoarcă în Pakistan şi să studieze la o şcoală coranică"