Muzeul Leopold din Viena a decis să acopere mai multe postere cu nudurile a trei fotbalişti care erau amplasate prin oraş şi care promovau o expoziţie care s-a deshis vineri, după ce imaginile au stârnit un val de proteste din partea locuitorilor capitalei austriace.
"Am primit numeroase plângeri", a declarat pentru reuters.com Klaus Pokorny, purtător de cuvânt al Muzeului Leopold.
Expoziţia intitulată "Naked Man" a avut vernisajul vineri, iar, pentru a pune capăt protestelor, reprezentanţii muzeului au acoperit cele peste 180 de postere amplasate în Viena cu o bandă adezivă roşie, lipită doar în zona genitală care, prin expunere, a stârnit revolata austriecilor.
"Nu ne-am dat seama că atât de mulţi oameni vor fi supăraţi, chiar furioşi, aşa că ne-am gândit la siguranţa şi la protecţia vizitatorilor expoziţiei", a justificat Pokorny decizia de a acoperi parţial posterele. "Au fost persoane care ne-au spus că vor să îşi protejeze copiii, iar alţii ne-au ameninţat că, dacă nu facem ceva în privinţa posterelor, vor veni cu pesule şi le vor vopsi. Cineva a făcut asta deja", a mai precizat reprezentantul muzeului.
Pokorny s-a arătat nemulţumit de situaţia creată şi a subliniat că a sperat că Austria a progresat şi că "acum ne aflăm în secolul 21".
Expoziţia "Naked Man" va fi deschisă publicului până pe 28 ianuarie şi este destinată să evidenţieze evoluţia nudităţii masculine în artă de-a lungul istoriei.
Astfel, vor fi expuse aproape 300 de opere de artă, printre care şi lucrările controversate ale fotografilor francezi Pierre & Gilles, numite "Vive La France" şi care înfăţişează trei bărbaţi care nu poartă nimic altceva decât şosete în culorile steagului Franţei şi ghete de fotbal.
Expoziţiile anterioare de la Muzeul Leopold din Viena s-au concentrat asupra nudului feminin, aşa că "Naked Man" este o premieră care se datorează, spun reprezentanţii muzeului, "împrumuturilor de imagini şi opere de artă cu nuduri masculine din întreaga Europă".
Muzeul Leopold din Viena mai găzduieşte şi cea mai amplă colecţie din lume cu opere ale lui Egon Schiele, unul dintre cei mai reprezentativi artişti austrieci din secolul 20.