Preţurile la benzină au crescut de patru ori, iar la motorină au depăşit 900%, relatează The New York Times, citat de Newser.com. Ahmadinejad a declarat că măsura a fost necesară având în vedere problemele cu care se confruntă bugetul iranian, şi a precizat că o compensaţie de 40 de dolari lunar ar trebui să fie suficienţi pentru a face faţă preţurilor crescute.
De asemenea, el i-a rugat pe oameni să nu ia cu asalt benzinăriile pentru că „Doamne fereşte, se pot întâmpla accidente”.
Forţe de ordine au fost trimise la benzinăriile din Teheran, pentru a înăbuşi eventualele proteste, aşa cum s-a întâmplat în 2007, când Iranul a raţionalizat combustibilii.
Până acum însă nu s-au raportat astfel de evenimente, poate pentru că Guvernul iranian a depus în contul fiecărui locuitor două dintre acele depozite de 40 de dolari, dar poate şi din cauza ameninţării lui Ahmadinejad.
„Ahmadinejad este persoana potrivită pentru această măsură”, a declarat un economist, pentru că cei săraci , care vor fi cei mai afectaţi de măsură, sunt susţinători ai preşedintelui.