Geert Wilders şi alţi doi membri ai Parlamentului olandez s-au prezentat, luni, în faţa ambasadei României la Haga, însoţiţi de jurnalişti olandezi, inclusiv de televiziune.
MAE notează că liderul PVV "a solicitat şi a fost primit la o scurtă discuţie cu reprezentaţii Ambasadei României la Haga scopul acesteia fiind, în principal, înmânarea, în plic deschis, a unei scrisori adresate ministrului român al Muncii, Familiei, Protecţiei sociale şi Persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu".
În scrisoare se menţionează faptul că "liberalizarea pieţei muncii va avea un impact nedorit asupra şomajului, sistemului de asigurări sociale şi nivelului de infracţionalitate din Olanda", motiv pentru care liderul PVV a solicitat părţii române "amânarea liberalizării pieţei muncii", care ar trebui să aibă loc la 1 ianuarie 2014.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cadrul întrevederii, care a durat aproximativ 5 minute, reprezentantul Ambasadei a subliniat "caracterul benefic al liberei circulaţii în a genera creştere economică, în special în condiţiile crizei actuale, atât pentru România, cât şi pentru Olanda".
Totodată, diplomatul român a reamintit că dreptul la libera circulaţie a forţei de muncă este "expresia unui principiu fundamental al UE, care trebuie respectat de toate statele membre, fiind un atribut al cetăţeniei europene.