Până în momentul de față, șase cetățeni români au spus că vor să revină în țară și se fac demersuri pentru transportarea lor.
"Prin intermediul mecanismului european de protecție civilă, în cursul zilei de astăzi, o aeronavă italiană va asigura transferul unui grup de cetățeni europeni care se află pe vasul Diamond Princess către Uniunea Europeană.
Până la acest moment, 6 cetățeni români (2 pasageri și 4 membri ai echipajului) și-au exprimat dorința de a reveni în țară. În prezent, procedurile de testare suplimentară a cetățenilor europeni care vor fi îmbarcați sunt în curs de derulare.
Ambasada României la Tokyo este în contact atât cu cei șase cetățeni români pentru facilitarea demersurilor în vederea transferului, cât și cu ceilalți cetățeni români care se află în continuare pe vas", a transmis MAE printr-un comunicat.
Starea de sănătate a celor doi cetățeni români internați în urma testării pozitive cu COVID-19 este în continuare bună, a mai precizat MAE.