Antena 3 CNN Externe "Vin migranții, trebuie să ne pregătim!" Avertismentul președintelui francez, după dezastrul din Afganistan

"Vin migranții, trebuie să ne pregătim!" Avertismentul președintelui francez, după dezastrul din Afganistan

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 08:55 17 Aug 2021 Modificat la 08:57 17 Aug 2021
o_1fae0p6ih1eimqjd1031qpds31b.jpg
Sursa foto: Getty

Adresându-se națiunii, luni seară, Macron a avertizat că "destabilizarea Afganistanului riscă să producă fluxuri neregulate de migranți spre Europa".

"Trebuie să anticipăm și să ne protejăm împotriva fluxurilor majore de migranți care îi pun în pericol pe cei ce aleg acestă cale și alimentează traficul de orice fel. Europa, singură, nu poate suporta consecințele actualei situații", a adăugat el.

Avertismentul președintelui francez vine după ce, luni, lumea întreagă a urmărit imaginile terifiante filmate la aeroportul internațional din Kabul, unde numeroși localnici au invadat pista și s-au agățat de avioanele care rulau pentru decolare, pentru a fugi din țara intrată sub controlul talibanilor.

Zborurile au fost suspendate temporar la Kabul în cursul zilei de luni, din cauza incidentelor.

SUA, Marea Britanie dar și numeroase state din Uniunea Europeană, între care Germania, Italia, Belgia și Cehia încearcă să-și evacueze cetățenii din Afganistan.

Franța a trimis, la rândul său, două avioane militare pentru a-și evacua cetățenii.

Macron: Cooperare cu Pakistan, Turcia și Iran

Președintele francez a spus că Parisul, Berlinul dar și alte guverne europene vor face demersuri pentru crearea "fără întârziere" unui răspuns "robust, coordonat și solidar" care va implica lupta împotriva fluxurilor neregulate de migranți, solidaritatea eforturilor, criterii de protecție armonizate și stabilirea cooperării cu țările gazdă și de tranzit, precum Pakistan, Turcia și Iran.

Macron a precizat că țara sa nu îi va abandona pe afganii care au lucrat pentru Franța, de la translatori la bucătari, artiști, activiști, jurnaliști și alții amenințați de talibani.

Franța a evacuat circa 600 de afgani începând din luna mai.

Președintele francez a mai avertizat și asupra perspectivei în care grupările teroriste vor încerca să profite de situația din Afganistan.

"Afganistan nu trebuie să de vină, așa cum a mai fost, un sanctuar al terorismului. Vom face totul pentru a ne asigura că Rusia, SUA și Europa pot colabora eficient, pentru că interesele noastre sunt aceleași", a concluzionat Macron.
 

×
x close