Antena 3 CNN Externe Macovei: trebuie să ne apărăm onoarea în faţa UE

Macovei: trebuie să ne apărăm onoarea în faţa UE

<1 minut de citit Publicat la 22:07 09 Mar 2007 Modificat la 22:07 09 Mar 2007
Macovei: trebuie să ne apărăm onoarea în faţa UE
România trebuie să definitiveze reforma justiţiei şi să continue lupta împotriva corupţiei ?pentru onoarea sa? în faţa Uniunii Europene, afirmă ministrul Justiţiei într-un interviu acordat agenţiei France Presse. Macovei spune că nu are de gând să demisioneze pentru că nu vrea să dea satisfacţie celor care vor să blocheze reforma în sistem. Reforma în justiţie, care vizează în special independenţa magistraţilor, ?va fi, până la urmă, ireversibilă, chiar dacă va dura mai mult decât era prevăzut?, spune Monica Macovei.

Potrivit ministrului Justiţiei, după aderarea României la UE, adversarii independenţei procurorilor ?au încercat prin toate mijloacele să pună capăt acestui proces, iar acest fapt dovedeşte că lupta şi-a atins scopul?. Progresele Bucureştiului în domeniul justiţiei vor fi evaluate din nou de două misiuni de la Bruxelles în luna aprilie. În ceea ce priveşte acţiunea de demitere a ministrului demarată de Opoziţie prin moţiunea din Senat, Macovei a dat asigurări că nu va demisiona, pentru că, spune ea, este încăpăţânată.

Antena 3

×
x close