"Mă numesc Adriana, am mai lucrat în Italia, dar am fost nevoită să mă întorc acasă, în țară, o am pe mama bolnavă. Când am ajuns în Italia, m-am oprit într-o benzinărie și am dormit pe o canapea. Ce s-a întâmplat a doua zi e ireal"

Așa a început totul. Cu textul publicat de Lili, o româncă din Italia, pe un grup unde vorbește cu prietenii ei, conaționalii din peninsulă, scrie Rotalianul. Femeia și-a mobilizat prietenii să ajute o româncă, Adriana, rămasă fără acoperiș deasupra capului.

„Am mai lucrat în Italia iar pentru o perioadă am fost nevoită să mă întorc acasă, în țară, o am pe mama bolnavă. E greu acasă, nu găsești nimic de lucru, de aceea am început să caut iar un post de îngrijitoare, ceva, prin Italia. Am fost sunată de la o agenție care mi-a spus că ar fi o familie de pe lângă Ravenna care caută pe cineva și așa m-am grăbit să vin încoace. Doar că, atunci când am ajuns, de la agenție nu îmi mai răspundea nimeni la telefon. Într-un final, am reușit să vorbesc cu ei dar de muncă nu mai aveau. Ce mă fac acum? Unde mă duc? Cunoșteam o familie aici, în zonă, dar între timp se mutaseră în Anglia, scrie Rotalianul.

M-am dus la Lido Adriano, lucrasem acolo cândva și m-am oprit la o benzinărie unde era o canapea așezată afară. Am înnoptat acolo, de una singură, de miercuri până sâmbătă, rugându-mă la Dumnezeu să nu mi se întâmple nimic rău. Cu valiza lângă mine și cu doar 30 de euro în buzunar, am scos agenda din geantă și am început să sun în stânga și-n dreapta. Așa mi-am amintit de Maria, ea a dat numărul meu la o prietenă de-a ei, Lili, care a publicat pe Facebook povestea mea.

A început să mă sune lumea, s-au oferit o grămadă de români să mă cazeze la ei, unii mi-au încărcat telefonul ca să pot suna și eu pe unde mai aveam nevoie. La Ravenna mi-au dat întâlnire două femei care întâi m-au dus la un magazin românesc și mi-au luat de mâncare, apoi mi-au lăsat și niște bănuți iar între timp m-a sunat altă româncă de-a noastră care mi-a spus: „Vino la mine, la Forli, poți sta cât ai nevoie, până îți găsești ceva de muncă.” La Forli m-a dus o româncă și cu un român, ea e din Sibiu de loc și el e din Focșani. În ziua în care au văzut textul publicat pe Facebook m-au sunat imediat. Mi-au oferit și ei cazare dar deja promisesem doamnei de la Forli că merg la ea. Eu îmi luasem deja bilet de tren iar cei doi, mi-au spus: „Cât ai dat pe bilet, 7 euro? Lasă, uite, îți dăm noi 10 euro pe el, hai că te ducem noi cu mașina la Forli” și m-au dus ei până acolo. Când au plecat, mi-au spus: „Când ai nevoie de un loc unde să stai aici, în Italia, sună-ne, nu mai sta în drum!” Oameni pe care atunci i-am cunoscut, pe care nici nu știam cum îi cheamă, că altfel v-aș spune numele lor, am doar numărul de telefon pe care mi l-au lăsat în agendă și pe care am să-l păstrez cu sfințenie.