"Lupte fără precedent nu încetau să se dea încă de joi. Înainte, confruntările se desfăşurau pe una sau pe două artere dintr-un sector, iar acum sunt pe mai multe fronturi", a declarat Rami Abdel Rahmane, preşedintele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
În cartiere din centrul oraşului controlate de regim şi până acum ferite de confruntări, cum ar fi Souleimaniye şi Sayyed Ali, locuitorii spun că s-au înregistrat tiruri de armă "fără precedent".
"Confruntările şi tirurile de armă nu s-au oprit, toată lumea era terorizată. Nu am auzit niciodată aşa ceva", povesteşte Ziad, în vârstă de 30 de ani, care locuieşte şi lucrează în Souleimaniye.
De asemenea, cartierele controlate de rebeli, în special în est, erau bombardate de armată fără încetare începând de joi.
Mai mult de 29.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în violenţele din Siria de la începutul revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, la mijlocul lunii martie 2011, şi până în prezent.
Citeşte şi Lupte "fără precedent" în Siria. "Tirurile de armă nu s-au oprit, toată lumea e terorizată. Nu am auzit niciodată aşa ceva"