La Spitalul de Copii din Boston, pe lista răniţilor în atentatul de la Boston se numără un băieţel de doi ani, cu un traumatism cranian, o fetiţă de nouă ani, cu un traumatism la picior şi alţi şase copii cu vârste sub 15 ani, notează
Reuters.
La Spitalul General Massachusetts, care a primit în grijă 29 de victime, leziunile au variat de la simple tăieturi şi vânătăi la răni adânci provocate de şrapnele. Totodată, medicii au declarat pentru Reuters că la acest spital au fost efectuate şi mai multe amputări.
"Cazurile cele mai grave, nici unul dintre ei copii, au ajuns la spital în primele 15 minute la spital. Mai mulţi pacienţi vor fi operaţi în orele următoare.(...) Oamenii sunt destul de curajoşi, să ştiţi. Este teribil însă că majoritatea pacienţilor vin aici şi ne spun să facem tot ce trebuie, numai să fie bine", a declarat pentru Reuters Peter Fagenholz, medic chirurg la Spitalul General Massachusetts
ATENTATUL cu BOMBĂ din Boston. Mărturia maratonistului de 78 de ani: "Am simţit o forţă extraordinară, care m-a trântit la pământ"În total, trei oameni au pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite în urma a două explozii care au avut loc la doar câţiva metri de linia de sosire a maratonului din Boston.
Martorii la teribilul atentat au postat imediat imagini şocante, pe conturile lor de Twitter. Puteţi vedea în galeria foto de mai sus câteva imagini postate pe reţelele de socializare.