Antena 3 CNN Externe În Mariupol se duce o luptă corp la corp. Trupele lui Putin, acuzate că au folosit substanțe chimice otrăvitoare

În Mariupol se duce o luptă corp la corp. Trupele lui Putin, acuzate că au folosit substanțe chimice otrăvitoare

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 09:14 12 Apr 2022 Modificat la 09:14 12 Apr 2022
lupta corp la corp mariupol trupe putin substante chimice
În Mariupol se duce o luptă corp la corp. Trupele lui Putin, acuzate că au folosit substanțe chimice otrăvitoare Sursa foto: Hepta

Primarul anunţă că peste 10.000 de civili au murit în Mariupol, însă numărul real ar putea depăşi 20.000.

Edilul a mai acuzat armata rusă că n-a permis accesul convoaielor umanitare, ca să ascundă crimele asupra civililor.

Apărătorii oraşului Mariupol, Brigada 36 de puşcaşi marini, au publicat un mesaj prin care anunţă că sunt epuizaţi, dezarmaţi, dar că luptă în continuare.

"Dragă popor ucrainean! Suntem Brigada a 36-a Marină. Apărăm Mariupol de 47 de zile, de la începutul războiului. Am fost bombardaţi din avioane, din artilerie, tancuri şi alte arme de foc. Ne-am apărat cu demnitate, făcând imposibilul. Dar orice resurse tind să se epuizeze. Fără capacitatea de a ne apăra, inamicul ne-a împins treptat în uzina Azovmash, ne-a înconjurat cu foc şi acum încearcă să ne distrugă.

Timp de mai bine de o lună, pușcașii au luptat fără aprovizionare cu muniție, fără hrană, fără apă, și au murit în grupuri. Muntele răniților este aproape jumătate din brigadă. Au mâinile şi picioarele rupte, dar pot merge înapoi la luptă. Toată infanteriei a fost ucisă. Ei mor, dar se luptă. Ne apropiem treptat de final.. Astăzi va fi probabil ultima luptă", a transmis într-o postare pe Facebook Brigada 36 de puşcaşi marini.

Asta după ce, săptămâna trecută, ruşii s-au lăudat că peste 200 de puşcaşi marini s-au predat la Mariupol.

Imaginile au fost postate de Ramzan Kadîrov, ai cărui locotenenţi au anunţat astăzi că oraşul port este aproape 100 la sută în mâna lor şi a Federaţiei Ruse.

Trupele lui Putin sunt acuzate că au folosit substanțe chimice otrăvitoare

Şi soldaţii ucraineni şi cecenii şi ruşii vorbesc despre acelaşi lucru: pe străzile din Mariupol se duce astăzi o luptă corp la corp.

Alături de puşcaşii marini, în Mariupol mai luptă pentru Ucraina, batalionul Azov. Grupat în altă uzină, în Azovstal, batalionul a publicat azi un clip cu lovituri lansate asupra armatei ruse ascunse printre blocurile din oraş.

Luptătorii acestei unităţi au anunţat că forțele de ocupație ruse au folosit o substanță otrăvitoare de origine necunoscută împotriva militarilor și civililor ucraineni din oraș, care a fost lansată de pe o dronă. Victimele suferă de insuficiență respiratorie.

Iar ministerul ucrainean al Apărării a transmis că armata rusă se pregăteşte să folosească muniţie cu fosfor la Mariupol.

Şi Armata Rusă a publicat un clip în care se laudă că a mai distrus câteva blindate ucrainene. Tot în Mariupol. Un oraş negru, cuprins de fum şi de foc de 47 de zile.

Bătălia decisivă e pentru port.

Pe o stradă din Mariupol, într-un bloc, într-un apartament, o ucraineancă îşi filmează locuinţa. Totul e distrus. Afară, blocul este înconjurat de ocupanţi. Pe reţelele de socializare, aceiaşi ocupanţi postează clipuri cu ajutoare pe care le dau civililor din Mariupol.

Chiar dacă se aud explozii şi bubuituri încontinuu, mame cu copii au ieşit din buncăre pentru o pâine şi o sticlă cu apă. Adulţii au banderole albe. Toţi sunt murdari, înfometaţi şi îngheţaţi. Dar trăiesc.

Primarul din Mariupol: ”10.000 de civili au fost uciși de armata rusă”

Mariupolul este distrus. Sunt zeci de mii de morţi.

Primarul din Mariupol sustine că zeci de mii de civili au fost ucişi în cursul luptelor şi că trupurile neîsufleţite ale acestora au umplut străzile oraşului. Acesta a spus că forțele ruse au adus în oraș echipamente mobile de incinerare ca sa ascunda urmele măcelului şi le-a acuzat că refuză să permită accesul convoaielor umanitare.

Ruşii nu opresc ofensiva. Vor să facă din Mariupol un exemplu de oraş distrus.

În Mariupol luptă pentru supravieţuirea cu propriile nevoi peste o sută de mii de oameni.

×
Etichete: Mariupol Ucraina
x close