Navele vor ajunge în golful Aden în următoarele două ? trei săptămâni şi se vor alătura navelor de patrulare chineze, americane şi europene care se află deja în regiune. În cadrul misiunii, echipajul celor două distrugătoare este autorizat să se ocupe de probleme de natură juridică, precum strângerea de probe şi capturarea de suspecţi.
Conform legislaţiei japoneze, membrii misiunii nu pot însă deschide focul asupra navelor pirate decât în scopuri de autoapărare. Totuşi, un proiect de lege depus în Parlament prevede posibilitatea ca flota să poată deschide focul, după mai multe focuri de avertisment, împotriva ambarcaţiunilor piraţilor care se apropie de nave străine.
Antena3.ro