Antena 3 CNN Externe Unul dintre cei mai experimentați lunetiști ai lumii a sosit în Ucraina: ”Voi măcelări soldații lui Putin unul câte unul”

Unul dintre cei mai experimentați lunetiști ai lumii a sosit în Ucraina: ”Voi măcelări soldații lui Putin unul câte unul”

Alexandra Ionescu
2 minute de citit Publicat la 17:35 10 Mar 2022 Modificat la 19:43 10 Mar 2022
lunetist Wali
Sursa foto: Twitter/UkraineNewsUK

Lunetistul, poreclit Wali, a călătorit anterior în Irak pe cont propriu pentru a lupta împotriva ISIS în 2015.

El a trecut granița cu Ucraina, lăsându-și soția și fiul în urmă, în Canada.

Bărbatul de 40 de ani a fost trimis de două ori în Afganistan ca lunetist în cadrul Forțelor Armate Canadiene între 2009 și 2011.

Wali a luptat în aceeași unitate canadiană ca lunetistul cu cea mai lungă ucidere confirmată din lume, de 3,5 km.

El a răspuns sâmbătă apelului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a anunțat: „Toți străinii care doresc să se alăture rezistenței împotriva ocupanților ruși și să protejeze securitatea internațională sunt invitați de guvernul ucrainean să vină pe teritoriul nostru pentru a se alătura forțelor noastre teritoriale."

Wali a spus că a fost contactat vineri de un prieten care organiza de câteva luni „convoai neutre” de ajutor umanitar pentru a aduce alimente în regiunea ocupată Donbas.

El a declarat pentru publicația franco-canadiană La Presse: „Mi-a spus că au nevoie de un lunetist. Sunt ca un pompier care aude când sună alarma. A trebuit să plec”.

Își lasă în urmă soția și fiul, care își va sărbători prima aniversare fără el, săptămâna viitoare.

„Știu, este pur și simplu îngrozitor”, a spus el. „Dar pe mine, în capul meu, când văd imaginile distrugerii din Ucraina, îl văd pe fiul meu în pericol și care suferă.

„Când văd o clădire distrusă, îl văd pe cel care o deține, care își vede fondul de pensii făcut scrum. Merg acolo din motive umanitare”, a adăugat el.

Soția lui, care a cerut ca identitatea să îi fie păstrată secretă din motive de securitate, a spus că, fără tragere de inimă, i-a permis să plece. „Știam că, dacă nu i-aș fi dat drumul, l-aș fi distrus”, a spus ea.

„Ar fi fost ca și cum l-ar fi băgat în închisoare”.

Wali a declarat pentru CBC că el și alți trei foști soldați canadieni care au făcut călătoria cu el au fost întâmpinați cu îmbrățișări, strângeri de mână și steaguri după ce au trecut granița. „Au fost atât de fericiți că am venit”, a spus el. „Parcă eram prieteni dintotdeaun”.

El a spus că a traversat din Polonia, călătorind împotriva valului a sute de mii de refugiați ucraineni care fug în direcția opusă.

 „Vreau să-i ajut. Este atât de simplu. Trebuie să ajut pentru că aici sunt oameni bombardați doar pentru că vor să fie europeni și nu ruși”.

De când au trecut în Ucraina, el și alți veterani s-au adăpostit într-o casă abandonată, înainte de a se lîntâlni cu autoritățile ucrainene.

În cele din urmă, Ucraina speră să construiască o unitate de rezervă de până la 10.000 de ofițeri și 120.000 de voluntari.

Wali a luptat în Regimentul 22 Regal Canadian, făcând tururi în Afganistan, Siria și Irak.

În iunie 2017, unul dintre camarazii săi ar fi împușcat un terorist al Statului Islamic de la o distanță incredibilă de 3.450 de metri.

O sursă militară a declarat pentru Toronto Globe and Mail la acea vreme că existau „date concrete despre asta. Nu este o opinie. Nu este o aproximare.

Chiar și pentru un veteran de luptă cu experiență precum Wali, viteza cu care s-a schimbat viața lui în ultimele zile este încă șocantă.

„Acum o săptămână încă lucram la calculator”, a spus el. „Acum iau rachete antitanc dintr-un depozit pentru a ucide oameni adevărați. Asta e realitatea mea acum”.

×
x close