Respingerea de către Grecia a angajamentelor faţă de creditori va avea consecinţe dezastruoase, avertizează premierul elen, Lucas Papademos.
"Orice modificare a planului de redresare economică impus de creditorii internaţionali trebuie făcută într-un spirit de consens şi cu acordul partenerilor europeni", a spus Papademos, potrivit
AFP.
"Respingerea unilaterală a obligaţiilor contractuale ar fi dezastruoasă pentru Grecia şi ar conduce inevitabil la scoaterea ţării din zona euro şi, probabil, chiar din Uniunea Europeană", a subliniat el.
Liderii europeni au avertizat în ultimele zile că Grecia nu va mai primi tranşe din împrumutul de 130 de miliarde de euro dacă nu îşi va respecta angajamentele.
"Deciziile pe care le vom lua în conjunctura actuală vor marca deceniile următoare şi pot conduce la marginalizarea ţării şi la anularea cu succes a eforturilor din ultimi 38 de ani", a avertizat Papademos, referindu-se la perioada trecută de la instaurarea democraţiei, în 1974.