Antena 3 CNN Externe Luare de ostatici într-o închisoare din Rusia. Cel puţin o persoană a murit, două sunt rănite

Luare de ostatici într-o închisoare din Rusia. Cel puţin o persoană a murit, două sunt rănite

M.N.
<1 minut de citit Publicat la 14:27 23 Aug 2024 Modificat la 14:32 23 Aug 2024
detinut condus la celula de gardian
Mai mulţi deţinuţi au luat ostatici agenţi de penitenciar, vineri, într-o închisoare din regiunea Volgograd din sud-vestul Rusiei. Sursa foto: Getty Images

Mai mulţi deţinuţi au luat ostatici agenţi de penitenciar, vineri, într-o închisoare din regiunea Volgograd din sud-vestul Rusiei şi cel puţin o persoană a murit şi există şi alte victime, potrivit skynews.com.

De asemenea, alte două persoane au fost rănite, mai anunţă presa rusă.

În timpul unei comisii disciplinare la colonia penală nr. 19, „mai mulţi deţinuţi au luat ostatici angajaţi”, a precizat Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) într-un comunicat transmis pe Telegram.

Conform sursei citate, există „victime” şi sunt în derulare „operaţiuni” pentru eliberarea ostaticilor.

Media de stat ruse, citate de Reuters, relatează că un angajat al închisorii a fost ucis.

Închisoarea, situată în oraşul Surovikino, este desemnată ca o colonie penală cu o capacitate de până la 1.241 de deţinuţi bărbaţi, conform site-ului serviciului penitenciar. 

×
x close