Antena 3 CNN Externe Lovitură pentru refugiații ucraineni: își vând SUV-urile sau pierd ajutorul social, într-o țară europeană

Lovitură pentru refugiații ucraineni: își vând SUV-urile sau pierd ajutorul social, într-o țară europeană

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:38 28 Feb 2023 Modificat la 17:38 28 Feb 2023
Ukraine refugees
Sursa foto: hepta

Potrivit publicației Blick, în cantonul Aargau din Elveția vehiculele personale vor fi luate în considerare la calcularea ajutorului social pentru refugiații de război ucraineni.

Este efectul unei decizii a autorităților cantonale, care arată că autovehiculele ucrainenilor contează ca active.

În practică, acest lucru înseamnă că mașina deținută de un refugiat ucrainean trebuie vândută, iar banii obținuți trebuie folosiți pentru cheltuielile de întreținere, înainte ca refugiatul să primească asistență socială.

În caz contrar, refugiații trebuie să se descurce fără ajutor social, relatează publicația citată.

Citește și: "Ucraina poate intra foarte ușor în Transnistria", spune Bogdan Chirieac

Mai clar, dacă în decurs de 12 luni de la intrare refugiații nu se întorc, vehiculele lor sunt luate în calcul la evaluarea mijloacelor de trai, după cum au anunțat, vineri, autoritățile din Aargau.

Astfel, începând din 10 martie, ucrainenii cu statut de protecție "S" vor fi supuși acelorași reguli ca toți ceilalți beneficiari de ajutor social.

Consilierul cantonal din Lucerna, Guido Graf, a ridicat încă de la începutul anului problema proprietății mașinilor și a tratamentului inegal al beneficiarilor de asistență socială.

"Atunci când refugiații circulă cu SUV-uri și primesc, în același timp, ajutoare sociale, asta duce la un mare resentiment în rândul populației. În plus, alte categorii de refugiați nu înțeleg de ce nu au voie să dețină o mașină, dar ucrainenii au voie. Nu mai poți explica astfel de diferențe", a spus acest oficial local pentru publicația Blick.

×
x close