Agenția de știri afgană ToloNews relatează, citându-l pe șeful districtului Achin, că Hafiz Saeed se afla printre victimele loviturilor aeriene ale NATO de joi din provincia Nangarhar.
Ghalib Mujahid a mai precizat că fiul lui Mangal Bagh, un alt lider al grupării, se află și el printre cei uciși.
Purtătorul de cuvânt al poliției din provincia Nangarhar, Hazrat Hussain, nu a confirmat însă informația. 'Nu avem nicio informație care să confirme moartea lui Hafiz Saeed într-o lovitură aeriană', a spus el. El și biroul guvernatorului au confirmat că loviturile aeriene au avut loc, afirmând că s-au înregistrat zece victime în două atacuri.
Unii oficiali au declarat anterior că Hafiz Saeed, fost lider al organizației Tehrik-i-Taliban Pakistan, a fost ucis în iulie împreună cu alte 30 de persoane într-o lovitură aeriană a unei drone în același district.
Estul Afganistanului a fost identificat ca un loc fierbinte pentru activități ale SI, potrivit șefului misiunii NATO, gen. John Campbell. Forțele americane au concentrat tirurile dronelor asupra zonei de est a Afganistanului de la jumătatea anului trecut.