Guvernul britanic va aloca 10 milioane de euro timp de doi ani pentru primirea imigranţilor şi a refugiaţlor la Calais (nordul Franţei), în cadrul unui acord franco-britanic care prevede de asemenea o consolidare a cooperării poliţieneşti în lupta împotriva rețelelor de traficanţi, informează AFP.
Planul, semnat joi la Calais între ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve şi omologul său britanic Theresa May, prevede alocarea de 'mijloace suplimentare' de către Marea Britanie pentru a asigura securitatea tunelului de sub Canalul Mânecii.
Totodată, cele două ţări vor crea un 'comandament unificat' pentru a lupta împotriva rețelelor de traficanți și o 'echipă comună' pentru a spori expulzările de imigranţi ilegali.
Pe plan umanitar, acordul prevede 'intensificarea monitorizării' imigranţilor şi a refugiaţilor pentru 'a-i identifica pe cei mai vulnerabili și potenţialele victime ale traficului' de ființe umane, în special femeile şi copiii, în ideea de a-i informa și de a-i plasa într-un loc sigur. 'Acest lucru implică capacităţi de găzduire şi de sprijin pentru a-i împiedica astfel pe toți cei care încearcă să exploateze să aibă acces la aceste persoane vulnerabile', se arată în acord.
Totodată se încearcă promovarea întoarcerilor voluntare în țările de origine, prin instituirea unor campanii de informare şi a a unor programe de ajutor pentru cei care doresc să se întoarcă în țările lor.
În același timp, Marea Britanie va oferi mijloacele necesare pentru a asigura siguranţa Eurotunelului prin 'creșterea efectivelor de securitate'. O nouă cameră de control va fi creată şi 'vor fi trimise echipe suplimentare care vor acţiona 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru a reduce numărul de pasageri aflaţi în situaţie ilegală', se mai spune în document.
În cele din urmă, la nivel internaţional cele două țări doresc să-și intensifice dialogul cu ţările de origine ale imigranților. Ele au convenit să organizeze 'o conferință la Paris, cu alte state membre ale Uniunii Europene, dacă este posibil până la sfârşitul anului', și să ofere sprijin Greciei și Italiei în 'punctele fierbinți' și în centrele unde se face trierea refugiaţilor şi a imigranților economici aflați în situație ilegală.