Antena 3 CNN Externe Londra să-şi retragă trupele din Irak!

Londra să-şi retragă trupele din Irak!

1 minut de citit Publicat la 16:34 29 Mar 2007 Modificat la 16:34 29 Mar 2007
Londra să-şi retragă trupele din Irak!
UPDATE: Unul din britanicii arestaţi de iranieni cere Parlamentului de la Londra să retragă trupele din Irak. Agenţia de presă iraniană a dat publicităţii o nouă scrisoare scrisă de femeia din echipajul de 15 militari, retinuţi acum o săptămână la graniţa dintre apele irakiene şi cele iraniene. În text, Faye Turney, mai informează autorităţile britanice că sunt trataţi bine şi nu au fost agresaţi în timpul detenţiei. La fel ca şi în scrisoarea adresată părinţilor săi şi dată miercuri publicităţii odată cu primele imaginii cu soldaţii arestaţi, femeia recunoaşte că echipajul a pătruns în apele teritoriale iraniene.

Mai mult, britanica aminteşte că marinarii britanici nu sunt la prima abatere de acest gen şi se întreabă de ce Guvernul de la Londra nu şi-a ţinut promisiunea de a nu mai pătrunde pe teritoriul Iranului.

După ce miercuri, Iranul anunţa că o va elibera pe britanica reţinută în Golf, împreună cu cei 14 colegi ai săi, autorităţile au revenit asupra deciziei. Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională din Iran, spune că Londra a avut o ?atitudine incorectă? în această criză, aşa că nu merită un asemenea gest. În loc să trimită o echipă pentru a negocia situaţia, britanicii au preferat să suspende relaţiile şi să ameninţe Iranul cu... Consiliul de Securitate ONU, spune oficialul de la Teheran.

Iranul anunţase că femeia din grupul celor 15 va fi eliberată într-o zi sau două. Se promitea, în plus, acces consular la militarii aflaţi de 7 zile în custodia iranienilor. Ambasadorul britanic în Iran a cerut dimineaţă o nouă întrevedere cu responsabilii Ministerului Afacerilor Externe de la Teheran. Capturarea celor 15 soldaţi, despre care Teheranul susţine că au pătruns ilegal în apele iraniene, nu este primul incident de acest gen între Iran şi Marea Britanie.

Antena3.ro

×
x close