"Majoritatea multimilionarilor din Londra sunt antreprenori, ceea ce implică înfiinţarea unei companii proprii pe care ulterior au vândut-o sau la care au păstrat o participaţie", a declarat Oliver Williams, analist la firma de cercetare WealthInsight, citat de CNBC.
Tokyo se află pe poziţia a doua, cu 3.525 persoane cu peste 30 de milioane de dolari, capitala Japoniei fiind urmată de Singapore - 3.154, New York - 2.929, Hong Kong - 2.560, Frankfurt - 1.868, Mexico City - 1.850, Paris - 1.500, Osaka - 1.450 şi Beijing - 1.318.
New York este însă oraşul cu cea mai mare concentrare de miliardari din lume, cu 70 de persoane, înaintea Moscovei, cu 64, şi Londrei, cu 54.
Statele Unite sunt ţara cu cei mai mulţi milionari din lume, peste 5 milioane, urmată de Japonia, cu peste 2 milioane, Germania, China şi Marea Britanie.