Antena 3 CNN Externe Londra. Cine îl va înlocui pe Tony Blair?

Londra. Cine îl va înlocui pe Tony Blair?

Londra. Cine îl va înlocui pe Tony Blair?
10 Mai 2007   •   15:17

Actualul ministrul de Finanţe, Gordon Brown, îi va lua locul premirului britanic Tony Blair. Scoţianul sobru şi intransigent aşteaptă de ani buni să îl înlocuiască pe vechiul său prieten, devenit rival politic. Laburiştii se confruntă cu o scădere istorică în sondajele de opinie, iar Brown va avea de recuperat handicapul, în timpul care a rămas până la alegeri.

Conform tradiţiei britanice, liderul partidului majoritar în Parlament devine şi şef al Guvernului. O dată cu demisia actualului premier, în interiorul Partidului Laburist se va declanşa lupta pentru succesiune. În cazul actual, confruntarea pare practic, lipsită de suprize. Gordon Brown a fost deja nominalizat ca viitor lider al partidului, de mai bine de jumătate dintre parlamentarii laburişti, şi nu se aşteaptă să aibă un oponent de marcă din interiorul Cabinetului.

Brown a fost numit ministru de Finanţe pe 2 mai 1997, după ce formaţiunea laburistă a câştigat în faţa conservatorilor. Născut în 1951 şi educat la Liceul Kirkcaldy şi apoi Universitatea Edinburgh, din Scoţia, Gordon Brown a devenit membru al Parlamentului. Ascensiunea în interiorul Partidului Laburist a fost grăbită de moartea neaşteptată a liderului John Smith, în 1994. Potrivit zvonurilor de atunci, devenite legendă, Brown şi Blair, vechi amici, ar fi negociat poziţia de lider în timpul unei cine la restaurant.

Zvonurile au fost, desigur, infirmate ani la rând de cei doi. Venirea laburiştilor la putere în 1997 i-a adus şi prima funcţie guvernamentală cu adevărat importantă, cea de ministru de Finanţe. Sub controlul lui, ecomomia britanică a fost caracterizată ca stabilă, cu o politică fiscală prudentă şi o scădere a ratei şomajului. Brown s-a implicat puternic şi în reducerea datoriilor Lumii a Treia, şi eradicarea sărăciei, în special pe continentul african.

Într-un stil calificat de analişti ca''neo-laburist'', Gordon Brown a implicat în planurile sale şi muzicieni popularim cunoscuţi militanţi anti-sărăcie şi în favoarea problemelor Africii, cum este Bob Geldof sau Bono. Vechi prieteni, deveniţi rivali politici, Blair şi Brown au rămas împreună pentru binele partidului. Cel puţin în faţa camerelor de luat vederi.

Tony Blair a spus despre Gordon Brown, la conferinţa de presă a Partidului Laburist de la Manchester din 2006, că este un om remarcabil, care şi-a servit ţara într-un mod admirabil. Presa a relata din nou, zilele acestea, despre idila din studenţie a posibilului viitor premier cu Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai al României.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close