Marea Britanie avertizează din nou asupra pericolului creşterii temperaturii globale, despre care cercetătorii cred că ar putea veni chiar în 50 de ani dacă nu se întreprind acţiuni.
Raportul emis de guvernul de la Londra arată o creştere a temperaturii cu patru grade Celsius până în 2060, o creştere dramatică faţă de raportul anterior, 2007, al Organizaţiei Interguvernamentale pentru Schimbarea Climatică al ONU.
Harta lansat de secretarul britanic de externe David Miliband şi secretarul pentru Energie şi Schimbare Climatică arată o creştere medie de 4 grade Celsius pe tot globul. Aceasta presupune că o eventuală creştere pe suprafaţa uscată va fi mai mare, deoarece este luată în calcul şi apa.
Astfel, spre exemplu Marea Britanie ar putea experimenta o creştere de doar trei grade, care deşi ar avea consecinţe imense în materie de secetă şi valuri de călduri, Siberia sau Canada ar putea cunoaşte o creştere de 12 grade sau mai mult.
Cercetătorii cred că aceasta ar duce la topirea permafrostului din tundra nordică, care dacă se produce va duce la degajarea unei cantităţi imense de gaz metan, ce va alimenta şi mai mult încălzirea globală.
În nordul Oceanului Arctic, creşterea ar putea fi de 15-16 grade, ceea ce ar însemna topirea completă a gheţii arctice în timpul verii şi dispariţia faunei dependentă de gheaţă, precum urşii polari.
Harta mai arată cinci grade în Asia, şapte în Africa, opt în Amazon. În plus, resursele de apă se vor reduce cu 70 procente în bazinul mediteranean, sudul Africii şi America de Sud.
Antena3.ro