Antena 3 CNN Externe Locul de pe Terra unde nu există dragoste. SINGURA evadare din lagărul morţii din Coreea de Nord

Locul de pe Terra unde nu există dragoste. SINGURA evadare din lagărul morţii din Coreea de Nord

O.P.
2 minute de citit Publicat la 08:57 21 Mar 2012 Modificat la 08:57 21 Mar 2012
Locul de pe Terra unde nu există dragoste. SINGURA evadare din lagărul morţii din Coreea de Nord
Poveştile înfiorătoare cu execuţiile evreilor de la Auschwitz sunt încă vii, iar durerea încă nu a fost ştearsă nici măcar din paginile istoriei. Însă nimeni nu îşi mai închipuia că în 2012 astfel de lagăre încă mai există.

Într-o ţară care a dat dovadă de "iubire supremă" faţă de conducătorul ei - Kim Jong Il - există astfel de locuri ale morţii, în care oamenii sunt torturaţi, executaţi şi persecutaţi psihic.

În cartea publicată acum, "Escape from Camp 14" (Evadare din Camp 14), singurul prizonier care a reuşit să evadeze dintr-un lagăr din Coreea de Nord îşi povesteşte viaţa incredibilă.



Pentru Shin In Geun un astfel de lagăr a servit drept casă. El s-a născut aici, iar copilăria i-a fost marcată de scene de o cruzime de nedescris. Camp 14 era locul în care avea să facă pentru prima dată cunoştinţă cu moartea. Aici sunt închişi cei mai detestaţi duşmani ai Coreei de Nord şi se spune că nimeni nu iese de aici decât cu picioarele înainte.

Potrivit datelor furnizate de Coreea de Sud, în acest lagăr ar fi închisi mai bine de 150.000 de deţinuţi, pe când SUA consideră că numărul lor trece bine de 200.000.



Lagărul este ca un oraş în miniatură. Are mine, ferme, fabrici care se întind pe o suprafaţă de 48 de km lungime şi 24 de km lăţime. Camp 14 este situat strategic, la adăpostul munţilor, pentru ca prizonierilor care le vine ideea evadării să fie învinşi de natura neprietenoasă.

Pentru că a realizat că merită o viaţă normală, fără durere şi torturi, Shin a reuşit să scape din iadul care a curmat sute de mii de vieţi.  Alături de un prieten, Shin a pus la cale un plan de evadare, care a dat roade în noaptea Anului Nou, când atenţia gărzilor era mai slabă decât în mod normal.



Cei doi aveau să treacă pe sub gardul electric care înconjura lagărul. Shin a trecut primul, însă prietenul lui Park a murit electrocutat în încercarea de a scăpa. Cu toate că a avut de înfruntat temeraturi de -10 grade, zăpadă şi un vânt puternic, Shin nu s-a mai uitat în urmă. A ajuns la ferma unui ţăran şi a îmbrăcat haina militară, devenind unul din milioanele de "ostaşi" ai patriei.

A reuşit să fugă în China, ca mai apoi să ajungă în Coreea de Sud. La patru ani de atunci a ajuns în America, unde este ambasadorul ONG-ului "Libertate pentru Coreea de Nord".


 


×
Etichete: Auschwitz evadare
x close