Potrivit raportului realizat de Pew Research Center, europenii sunt reticenţi în privinţa atragerii ţării lor într-un conflict militar cu Rusia, fie în Ucraina, fie în altă parte a Europei.
Sondajul a inclus întrebarea: "Dacă Rusia intră într-un conflict militar grav cu unul dintre vecinii săi care este membru NATO, ar trebui ca ţara noastră să folosească forţa pentru a-l apăra?". Această întrebare este formulată pe baza unui principiu fundamental al Tratatului NATO din 1949, articolul 5, care stipulează că "un atac armat împotriva unui membru ... trebuie considerat un atac împotriva tuturor".
Astfel, sprijinul pentru implementarea acestei promisiuni de securitate nu este foarte mare. În medie în Europa, doar 48 la sută dintre cei intervievaţi susţin ideea ca ţara lor să folosească forţa pentru a veni în ajutor unui alt membru NATO atacat de Rusia. Dintre ţările în care s-a desfăşurat sondajul, Germania este cea mai reticentă (58 %). Nici în Franţa sprijinul nu este foarte mare, 53 la sută dintre cei chestionaţi manifestându-şi opoziţia, în timp ce în Marea Britanie mai puţin de 50 la sută susţin ideea unui atac.
La polul opus se află americanii. Peste jumătate dintre cei chestionaţi în Statele Unite şi Canada au susţinut folosirea forţei pentru apărarea aliaţilor: 56 la sută în Statele Unite şi 53 la sută în Canada.
Este de remarcat şi varietatea de opinii în cadrul NATO cu privire la atribuirea responsabilităţii pentru violenţele din estul Ucrainei.
Potrivit sondajului, 57 la sută dintre polonezi susţin că Rusia este cea responsabilă, dar în Germania şi Italia doar 29 la sută dintre respondenţi afirmă acest lucru. În multe alte ţări, un sfert dintre cei chestionaţi susţin că nu ştiu a cui este responsabilitatea.