Autoritățile de pe o mică insulă italiană, invadată de capre, oferă animalele spre adopție. Decizia a fost luată deoarece înmulțirea necontrolată a caprelor a devenit o problemă pentru localnicii din Alicudi. Animalele distrug grădinile și gardurile oamenilor.
Primarul Riccardo Gullo a avut ideea adopției, potrivit BBC. El a realizat un recensământ în urma căruia s-a aflat că numărul caprelor de pe insulă este de șase ori mai mare decât cel al oamenilor.
Pe insula Alicudi, aflată lângă Sicilia, trăiesc aproximativ 100 de oameni. Caprele au devenit o problemă pentru locuitorii din Alicudi deoarece animalele distrug grădinile și gardurile.
Cererile pentru "adoptarea unei capre" trebuie să fie trimise până pe 10 aprilie. Cei interesați sunt informați că animalele pot produce o brânză foarte apreciată de consumatori.
Caprele sălbatice trăiesc în Alicudi de ani de zile în special în zonele înalte. Deoarece s-au înmuțit foarte mult, caprele au ajuns în zonele de coastă, unde se află comunitățile locale.