Truss a câștigat campania internă în fața fostului ministru de Finanțe, Rishi Sunak (foto interior).
Presa britanică a anunțat rezultatul competiției înaintea anunțului oficial, care a fost programat la puțin timp după ora 14:30, ora României.
Tot înaintea anunțului oficial făcut de Sir Graham Brady, președintele Comitetului 1922, șansele lui Sunak la casele de pariuri erau cotate la 2%.
Potrivit lui Graham Brady, într-un scrutin cu o rată de participare de peste 82% în rândurile conservatorilor, Truss a obținut 81,326 de voturi iat Rishi Sunak, 60,399 de voturi.
În săptămânile din urmă, Truss a condus în sondajele de opinie, iar tabăra susținătorilor lui Sunak a fi acceptat că acesta a pierdut scrutinul însă subliniat că distanța dintre competitori ar fi fost "mai mică decât se estima", anunță BBC.
Truss i-a mulțumit lui Boris Johnson pentru că a dus la capăt Brexit-ul
"O mare onoare să fiu aleasă lider al Partidului Conservartor, care a organizat unul dintre cele mai lungi 'interviuri' pentru jobul de prim-ministru", a declarat Truss în discursul de după anunțarea rezultatelor.
Ea le-a mulțumit membrilor formațiunii conservatoare și familiei sale, l-a omagiat pe contracandidatul Rishi Sunak și a vorbit în termeni elogioși de predecesorul său, Boris Johnson.
"Boris, ai reușit să duci până la capăt Brexitul, ai reușit să îl distrugi pe (liderul laburist) Jeremy Corbyn, ai reușit să demarezi o campanie de vaccinare de succes și ai reușit să-i ții piept lui Vladimir Putin. Ești admirat de la Kiev și până în Carlisle", a spus Truss.
Dacă nu apar incidente de parcurs, Truss și cabinetul său vor conduce Marea Britanie până la următoarele alegeri generale, care urmează să aibă loc în decembrie 2024.
Noul prim-ministru ales va călători marți la în Scoția, la Balmoral, pentru ceremonia de învestire în fața reginei Elisabeta a II-a.
Într-o premieră absolută, noul prim-ministru nu va fi învestit la Londra
Ceremonia are loc în mod obișnuit la Palatul Buckingham, însă regina a anunțat că nu va veni la Londra pentru învestirea noului șef de guvern.
Este o premieră absolută în îndelungata sa domnie, însă suverana britanică, în vârstă de 96 de ani, și-a anulat sau delegat în ultima perioadă îndatoririle publice ceremoniale din cauza problemelor de sănătate.
Între cele mai mari provocări cu care se va confrunta noul cabinet de la Londra se numără criza energetică.
CNN notează că facturile energetice urmează să înregistreze o creștere de circa 80% din octombrie și să ajungă la o valoare anuală medie de peste 3.500 de lire sterline sau peste 4.100 de euro.
Noul guvern de la Londra ia în calcul să plafoneze facturile la energie
Kwasi Kwarteng, actualul ministrul pentru Mediul de Afaceri, care ar urma, potrivit BBC, să preia funcția de ministru de Finanțe în noul cabinet, a spus că guvernul "se va împrumuta mai mult" pentru a ajuta populația în perioada iernii, în aceste vremuri "excepțional de dificile".
De asemenea, o înghețare a prețului facturilor se numără între opțiunile noului cabinet, transmite BBC.
Un plan elaborat de industria energetică din Regat arată că plafonarea la circa 2.000 de lire sterline (circa 2.300 de euro) a facturilor la energie pentru o gospodărie medie în acest an ar implica o finanțare de circa 90 de miliarde de lire sterline pe parcursul următorilor 10 ani.
Cine este noul prim-ministru britanic
În vârstă de 47 de ani, Liz Truss a preluat portofoliul Externelor în cabinetul lui Boris Johnson în septembrie 2021, fiind precedată de Dominic Raab.
A mai deținut portofolii ministeriale în cabinetele conduse de Theresa May (Justiție) și David Cameron (Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale).
Este membru al parlamentului britanic din 2010.
A studiat Filosofia, Politica și Economia la Merton College, în cadrul Universității Oxford, unde a absolvit în 1996.
A lucrat în mediul privat (Shell, Cable & Wireless) înainte de a intra în rândurile Partidului Conservator, în 1996.
În tinerețe, Truss a militat pentru legalizarea canabisului și pentru abolirea monarhiei
În studenție însă, a fost un membru activ al Partidului Liberal Democrat, ajungând să dețină o funcție în organizația de tineret și studenți a acestei formațiuni.
În perioada respectivă, Truss a militat pentru legalizarea canabisului și pentru abolirea monarhiei.
În perioada campaniei pentru Brexit, s-a situat în tabăra "Remain", spunând că nu-și dorește ca fiicele ei să crească într-o lume în care vor avea nevoie de viză pentru a merge în Europa.
Ulterior, a declarat că dacă ar avea loc un nou referendum, ar vota în favoarea ieșirii țării din Uniune.
În privința agresiunii ruse în Ucraina, Truss a adoptat o linie dură, spunând că aliații "trebuie să-și dubleze eforturile" pentru a determina plecarea trupelor Moscovei din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea.
Este căsătorită din anul 2000 cu Hugh O'Leary, cu care are două fete.