Acordul a fost semnat după negocieri intense purtate, la Moscova şi Kiev, de premierul ceh Mirek Topolanek, care deţine, de la 1 ianuarie, preşedinţia Uniunii Europene. După semnarea documentului, un ministru ceh a afirmat că livrarea gazului rusesc ar putea începe chiar de duminică, dacă toţi cei implicaţi ?vor munci sută la sută?. Rusia acuza Ucraina că, după întreruperea livrărilor care-i erau destinate, a sustras, din conductele de pe teritoriul său, gaze trimise ţărilor Uniunii Europene. Ucraina a respins acuzaţiile iar disputa a lăsat în frig o mare parte din continent.
Conducerea rusă a condiţionat redeschiderea robinetului de prezenţa unor observatori europeni care să ateste că nu se mai sustrage gaz din conducte. După semnarea acordului, urmează desfăşurarea propriu-zisă a observatorilor la centrele de tranzit, atât în Rusia cât şi în Ucraina. Potrivit premierului ceh, operaţiunea nu ar trebui să dureze mai mult de câteva ore.
Experţii avertizează, însă, că va fi nevoie de trei zile pentru ca gazul să ajungă în toate ţările de destinaţie, iar Vladimir Putin a subliniat că Rusia va reduce din nou livrările dacă va constata că se mai fură gaz. Litigiul de fond dintre Moscova şi Kiev, pe tema preţului gazului, rămâne deocamdată fără soluţie. Ultimele negocieri dintre cele două părţi au durat trei zile dar nu au ajuns la niciun rezultat.
Antena 3