Antena 3 CNN Externe Lituania cere desfășurarea de arme nucleare NATO pe teritoriul său

Lituania cere desfășurarea de arme nucleare NATO pe teritoriul său

M.L.
1 minut de citit Publicat la 18:20 03 Iul 2026 Modificat la 18:22 03 Iul 2026
bomba nucleara
Bombă nucleară, imagine de arhivă cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat vineri că doreşte ca ţara sa, ce se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad, să participe la descurajarea nucleară occidentală împotriva Rusiei, sugerând astfel de fapt desfăşurarea de arme nucleare pe teritoriul lituanian, ceea ce ar impune însă revizuirea Constituţiei, demers pe care l-a iniţiat deja, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Este vorba despre obiectivul ţării mele de a folosi toate oportunităţile de descurajare nucleară şi dorim să fim parte integrală a acestei descurajări nucleare", a spus Gitanas Nauseda la o conferinţă de presă la Berlin, alături de alţi lideri baltici şi de cancelarul german Friedrich Merz.

„Am propus în urmă cu câteva zile un amendament constituţional pentru a elimina restricţia existentă asupra unei posibile desfăşurări de arme nucleare în Lituania", a precizat el.

Tot vineri, un grup de 50 de parlamentari lituanieni a confirmat că a înregistrat oficial un proiect de amendament constituţional în acest sens. Revizuirea Constituţiei Lituaniei necesită aprobarea în parlament de două ori cu o majoritate de două treimi (94 din 141 de membri), cu un interval de cel puţin trei luni între voturi.

Iniţiativa Lituaniei vine la trei săptămâni după ce parlamentul Finlandei a votat ridicarea interdicţiei totale asupra desfăşurării de arme nucleare în această ţară, care a renunţat la tradiţionala sa neutralitate şi a aderat la NATO în 2023.

Lituania se pregătește să modifice Constituția pentru a elimina interdicția privind armele nucleare. Președintele Gitanas Nauseda a anunțat joi că partidele parlamentare au ajuns la un acord pentru eliminarea unei prevederi constituționale care interzice amplasarea de arme nucleare pe teritoriul lituanian. „Situația geopolitică se înrăutățește. Constituția noastră a fost scrisă când contextul geopolitc era total diferit”, a spus Președintele Lituaniei

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close