Urşii polari, unele tipuri de gazele, balene şi rechini au fost adăugaţi pe lista speciilor migratoare protejate de cele 120 de ţări semnatare ale Convenţiei de la Bonn (CMS), ai căror reprezentanţi au participat la o conferinţă internaţională organizată la Quito între 4 şi 9 noiembrie.
După şase zile de negocieri intense, 31 de noi specii au fost incluse pe lista pe care nu a reuşit să fie trecut leul african, din cauza lipsei de informaţii din ţările din regiune, relatează AFP, conform
Agerpres.
Printre animalele care fac parte de acum din listă se numără ursul polar, cu o populaţie estimată între 20.000 şi 25.000 de exemplare şi al cărui teritoriu se micşorează din cauza dezgheţului arctic, gazela cu frunte roşie, originară din Africa, precum şi marea dropie, pasăre care trăieşte din Europa până în China.
Din lumea animalelor marine, diferite specii de rechini (rechinul-buldog sau rechinul-ciocan) au fost incluse pe lista animalelor care trebuie protejate.