Antena 3 CNN Externe Limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Maia Sandu a promulgat legea

Limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Maia Sandu a promulgat legea

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 19:02 22 Mar 2023 Modificat la 19:02 22 Mar 2023
maia sandu
Limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Maia Sandu a promulgat legea Sursa foto: presedinte.md

"Astăzi (miercuri - n.r.) am promulgat Legea care confirmă un adevăr istoric și incontestabil: limba de stat a Republicii Moldova este cea română. Îmi doresc ca limba română să ne unească pe toți cei care trăim aici și cărora ne este drag acest pământ.", transmite Maia Sandu.

"Noi, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Fie că este limba noastră maternă, fie că am învățat-o pe parcursul vieții, datorită limbii române noi nu avem nevoie de traducători: ne înțelegem dintr-un cuvânt și spunem - într-un glas - că 'vorba dulce mult aduce'”, a mai transmis aceasta.

Ea apreciază că persoanele care au spus decenii la rând că cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba "moldovenească" și nu româna - "au urmărit un singur lucru: să ne dezbine".

Citește și: Maia Sandu s-a dezlănțuit în Parlamentul de la Chișinău: "ȘOR are misiune de la Kremlin să aducă războiul în Republica Moldova!"

"Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională.

Sunt convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri.

Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate", încheie Maia Sandu.

×
x close