?Preşedintele? Transnistriei a declarat că o bază militară rusească ar putea fi creată în republica nerecunoscută pe care o conduce. ?Dacă Rusia are nevoie de baze militare aici, avem legislaţia privitoare la trupele ruseşti?, a declarat Igor Smirnov .
Liderii Rusiei, Moldovei şi Transnistriei au fost de acord săptămâna trecută să continue discuţiile privind regiunea transnistreană la Moscva.
Preşedintele moldovean Vladimir Voronin şi-a contramandat vizita anunţată pentru miercuri dimineaţa la Tiraspol, unde urma să se întâlească cu liderul transnistrean Igor Smirnov, anunţă un comunicat al Ministerului Reintegrării de la Chişinău.
Gestul lui Voronin este un răspuns la interdicţia impusă de Smirnov pentru circulaţia în regiune a reprezentantului UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a ambasadorului ceh Petr Kypr şi a celui american, Asif Chaudhry.
Comunicatul Ministerului Reintegrării, redactat în limba rusă, mai anunţă că agenda întâlnirii de miercuri dintre Voronin şi Smirnov conţinea chestiuni legate de întărirea măsurilor de încredere dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi proiecte concrete comune.
Preşedinţia Republicii Moldova reconfirmase marţi într-un comunicat că Vladimir Voronin şi liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov, se vor întâlni miercuri la Tiraspol. Întrevederea urma să înceapă de la ora 10.00 şi să se desfăşoare "în incinta Centrului de Creaţie pentru Copii şi Tineret din Tiraspol".
Această nouă întâlnire între preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov ? a treia în decurs de un an ? fusese convenită pentru data de 25 martie săptămâna trecută, la Moscova, în cadrul reuniunii trilaterale Voronin-Medvedev-Smirnov, după îi informase chiar şeful statului moldovean, săptămâna trecută, pe ambasadorii occidentali.
"Indiscutabil, impulsul pentru această întâlnire a fost dat în mare măsură de dialogul fructuos dintre preşedintele Republicii Moldova şi liderul transnistrean purtat la Moscova în prezenţa preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev. Anume în cadrul acestei întâlniri a fost obţinută o apropiere a poziţiilor părţilor în anumite chestiuni principiale. Una dintre cele mai importante este cea legată de imuabilitatea formatului de negocieri 5+2 (Rusia, Ucraina, OSCE, SUA şi UE), precum şi disponibilitatea părţilor de a relua negocierile în acest format încă în prima jumătate a anului 2009", se spune în comunicatul difuzat marţi seara de Ministerul Reintegrării de la Chişinău.
În acelaşi timp, interdicţia impusă de Igor Smirnov pentru circulaţia în regiunea transnistreană pentru mediatorii în formatul de negocieri 5+2 din partea SUA şi UE ilustrează faptul că partea transnistreană nu este gata deocamdată să respecte angajamentele pe care şi le-a asumat şi să continue dialogul început, arată Ministerul Reintegrării motivul pentru care preşedintele Voronin şi-a contramandat întâlnirea.
Instituţia anunţă, în consecinţă, că preşedintele Voronin "se va abţine de la participarea la întâlnirea planificată pentru 25 martie la Tiraspol", exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că partea transnistreană "va face tot posibilul pentru ca spiritul constructiv, al deschiderii şi cooperării să triumfe din nou în poziţia Tiraspolului", iar restricţiile introduse pentru circulaţia în regiune a participanţilor la procesul de negocieri să fie anulate.
Antena3.ro