Șeful guvernului de unitate națională din Afganistan, Abdullah Abdullah, a confirmat că liderul talibanilor afgani mollahul Akhtar Mansour a fost ucis sâmbătă într-un atac cu drone lansat de forțe americane în Pakistan, relatează duminică Reuters.
„Liderul talibanilor Akhtar Mansour a fost ucis ieri într-un atac cu dronă la Quetta, Pakistan, la 16:30. Mașina lui a fost atacată la Dahl Bandin”, a menționat Abdullah într-un mesaj difuzat pe Twitter, referindu-se la un district din provincia Balutchistan, în apropierea graniței cu Afganistanul.
Serviciile de informații afgane au confirmat de asemenea că liderul talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mansour, a fost ucis într-un raid aerian în Pakistan.