Antena 3 CNN Externe Liderul Hezbollah amenință Israelul cu noi bombardamente „dacă inamicul continuă să ţintească civili”

Liderul Hezbollah amenință Israelul cu noi bombardamente „dacă inamicul continuă să ţintească civili”

Nasrallah
Imaginea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, în timpul unui discurs televizat, miercuri, 19 iunie 2024. Sursă foto: hepta / DPA Images / Marwan Naamani
de Andreea Ştefan    |    17 Iul 2024   •   17:22

Liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a avertizat miercuri că luptătorii grupării sale vor bombarda noi localități din Israel dacă acesta „continuă să vizeze civili". Declarația vine după moartea a cinci sirieni, dintre care trei copii, în urma unor lovituri israeliene în sudul Libanului, potrivit AFP.

„Dacă inamicul continuă să ţintească civili, aşa cum a făcut-o în ultimele zile, aceasta ne va determina să ţintim noi localităţi pe care nu le-am vizat până în prezent" în Israel, a declarat Hassan Nasrallah cu ocazia celebrării anuale a Ashura, cea mai importantă sărbătoare musulmană şiită.

Cinci civili sirieni, între care trei copii, au fost ucişi marţi în lovituri israeliene vizând sudul Libanului, potrivit agenţiei de presă oficiale libaneze ANI şi unei surse din securitatea libaneză.

Mişcarea islamistă libaneză a anunţat că a tras zeci de rachete de tip Katiuşa asupra mai multor localităţi din nordul Israelului ca represalii.

UNICEF a calificat pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter) drept „oribilă uciderea altor trei copii printr-o lovitură aeriană marţi, în timp ce se jucau în faţa casei lor", în sudul Libanului.

Bilanţul civililor ucişi în lovituri israeliene a depăşit 100 în această săptămână. Hezbollah a deschis un front împotriva Israelului în 8 octombrie, în sprijinul aliatului său palestinian, gruparea islamistă Hamas din Fâşia Gaza.

„Frontul nostru nu se va opri atât timp cât agresiunea împotriva Fâşiei Gaza va continua", a mai avertizat liderul Hezbollah. Gruparea libaneză proiraniană nu încetează să repete că nu va pune capăt atacurilor sale decât în cazul încetării focului în enclava palestiniană devastată de peste nouă luni de război.

Israelul afirmă că ţinteşte „infrastructurile" mişcării şiite şi îi vizează combatanţii prin asasinate ţintite.

Aproape 100.000 de persoane au fost relocate din cauza acestor lovituri din satele libaneze apropiate de frontieră. Imagini publicate de jurnalişti arată distrugeri masive în numeroase localităţi de frontieră. De asemenea, mii de israelieni au trebuit să fie mutaţi din zona de frontieră în locuri mai sigure.

Într-o ţară care se confruntă cu o criză economică fără precedent din 2019, Hassan Nasrallah a promis că Hezbollah va ajuta miile de locuitori din sudul Libanului şi le va reconstrui casele distruse.

În discursul său, Nasrallah a avertizat de asemenea Israelul împotriva consecinţelor oricărei invazii „în Liban sau în sudul Libanului", afirmând că nu va mai rămâne „niciun tanc israelian" în caz de conflict deschis.

Violenţele transfrontaliere neîncetate de mai multe luni suscită temeri privind un război total între Israel şi Hezbollah care s-au înfruntat deja într-un conflict devastator în 2006. Acestea s-au soldat cu 511 morţi în Liban, în majoritate combatanţi, dar incluzând cel puţin 104 civili, potrivit unui bilanţ al AFP. De partea israeliană, 17 soldaţi şi 13 civili au fost ucişi.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close