Fouad Belkacem, care este considerat liderul grupării, a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi o amendă de 30.000 de euro.
Ancheta referitoare la această organizaţie a început în februarie 2012 şi a condus la 48 de percheziţii la 16 aprilie 2013 la Anvers, Bruxelles, Boom, Vilvorde, Schaerbeek şi Charleroi. Procesul a început la 29 septembrie.
Măsurile de securitate au fost consolidate miercuri. Un elicopter al poliţiei este poziţionat deasupra palatului de justiţie din Anvers şi poliţiştii sunt prezenţi în număr mare. Agenţi în uniformă şi bine înarmaţi, precum şi poliţişti în civil au luat poziţie în jurul clădirii.
Trecerea prin detectoarele le metal este obligatorie pentru a intra în clădire, iar poliţia controlează actele de identitate la intrarea în sala de audieri.