Unul dintre cei mai înflăcăraţi critici ai politicii Statelor Unite, preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez a ţinut să tempereze din entuziasmul generat de învestirea în funcţie a lui Barack Obama.
"Astăzi este o zi cu o importanţă internaţională deosebită pentru că un preşedinte al Statelor Unite preia mandatul, dar nimeni nu ar trebui să aibă speranţe prea mari. Încă vorbim despre Imperiul American şi, aşa cum a spus preşedintele Braziliei acum câteva zile, sperăm ca noul preşedinte Obama să se uite spre America Latină într-o lumină nouă şi să se concentreze pe democraţie şi procesul de schimbare", a declarat Hugo Chavez.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a subliniat importanţa alegerii unui preşedinte de culoare la Casa Albă.
"Astăzi este o zi importantă atât pentru Statele Unite cât şi pentru milioane de oameni din toată lumea. Faptul că un preşedinte de culoare este inaugurat la Casa Albă şi că ne uităm la o cooperare transatlantică intensivă este ceva ce răscoleşte atât minţile cât şi inimile", a afirmat Angela Merkel.
Silvio Berlusconi, premierul italian, speră că Obama va împlini aşteptările întregii lumi.
"Foarte multe speranţe şi aşteptări s-au îndreptat către el, nu doar din partea americanilor cât şi din partea întregii lumi. Ceea ce dorim să facem este să îi transmitem cele mai afectuoase şi cordiale urări şi să sperăm că noul preşedinte american va împlini aceste aşteptări", a spus Berlusconi.
Premierul britanic, Gordon Brown, a apreciat determinarea noului lider de la Casa Albă.
Aflat într-o vizită în Orientul Mijlociu pentru a detensiona relaţiile dintre islaelieni şi lumea arabă, secretarul general al ONU, Ban-Ki Moon, speră ca aplanarea tensiunilor din zonă să fie o prioritate pentru Barack Obama.
Tzipi Livni, ministrul apărării israelian, a declarat că succesul administraţiei Obama este succesul unei lumi libere.
Titlurile principalelor ziare americane din ziua învestiturii celui de-al 44-lea preşedinte american au fost "Zi istorică", "Marşul către putere" sau, simplu, "Preşedintele Obama".
Cei mai critici cu George Bush au fost ziariştii din Chicago. Oraşul este considerat un fief al noului lider de la Casa Albă.
Chicago Tribune a scris că o mare parte a discursului de la Capitoliu poate fi considerată o critică dură a celor două mandate ale fostului preşedinte. Jurnaliştii scriu că Obama a promis o nouă eră de responsabilitate, şi a sugerat, astfel, că ceea ce s-a întâmplat înaintea lui a fost iresponsabil.
În ceea ce priveşte Wall Street Journal, ziarul remarcă faptul că Obama "a îndemnat la unitate în mijlocul furtunilor, a războiului şi a recesiuniii". Titlul era situat la câţiva centimetri de un tabel de valori al Wall Street, care arăta că indicele Dow Jones pierduse marţi patru la sută, iar Nasdaq aproape şase la sută.
Washington Post punea accentul pe dificultăţile care îl aşteaptă pe noul preşedinte după încheierea festivităţilor. "Provocările cu care ne confruntam sunt reale", scria ziarul capitalei federale, citând din discursul prezidenţial.
Preşedintele Obama promite o Americă reînnoită, scria New York Times. Cotidianul din cel mai populat oraş american a salutat învestirea pe care a considerat-o un "moment de impact istoric". Ca mai toate publicaţiile americane, ziarul a dedicat o secţiune specială pe site-ul său ascesiunii la putere a primului preşedinte afroamerican al Statelor Unite.
Antena 3