Preşedintele american Barack Obama s-a alăturat altor lideri mondiali în susţinerea unor noi obiective pentru combaterea încălzirii globale, o iniţiativă la care predecesorul George Bush a rezistat.
Oficiali de la Casa Albă au confirmat că Obama a fost de acord să susţină menţinerea temperaturii globale medii de la a creşte mai mult cu 2 grade Celsius. Acordul ţărilor industrializate marchează un pas important în efortul de a limita gazele cu efect de seră, învinuite pentru creşterea temperaturilor. Anterior, G8 nu a putut să ajungă la un acord pentru limitarea temperaturii.
Cu toate acestea, rămâne doar un obiectiv, şi nu este clar cum se va îndeplini, mai ales că India şi China şi alte state care se industrializează rapid consumă mai multă energie din cărbune şi alte surse.
Experţii în climă arată că limita de 2 grade nu va elimina riscul schimbării climaterice, dar îl va reduce. Chiar şi o mică creştere a temperaturilor medii ar putea să îi afecteze grav pe fermieri odată cu schimbarea anotimpurilor, recoltele nu vor mai ajunge la maturitate sau furtunile şi seceta vor afecta câmpiile.
Liderii G8 s-au mai înţeles ca statele industrializate să reduce emisia de gaze cu efect de seră cu 80 procente până în 2050. Aceasta este parte a unei reduceri globale, state bogate şi sărace de 50%.
Antena3.ro