Antena 3 CNN Externe Liderii de la Davos smulg pacea în Liban

Liderii de la Davos smulg pacea în Liban

2 minute de citit Publicat la 17:34 26 Ian 2007 Modificat la 17:34 26 Ian 2007
Liderii de la Davos smulg pacea în Liban
Israelienii şi palestinienii s-au angajat să facă pace, în faţa participanţilor la Forumul Economic Mondial de la Davos. Într-un gest simbolic, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a strâns mâna miniştrilor israelieni Simon Peres şi Tipi Livni. De la întâlnire a lipsit, însă, mişcarea islamistă Hamas, fără de care pacea este greu de conceput. Preşedintele Abbas a subliniat starea dezastruoasă a economiei palestiniene, care, în opinia sa, dă naştere disperării ce duce la violenţă.

Deşi n-a reuşit încă să se înţeleagă cu islamiştii din Hamas, preşedintele palestinian s-a declarat gata de negocieri cu Israelul. Ministrul israelian de Externe, Tipi Livni, s-a declarat din nou în favoarea unui stat palestinian. Ea a avertizat însă că Israelul nu va permite ca acest stat să devină ?o entitate teroristă? - o aluzie la mişcarea Hamas, majoritară în actualul parlament palestinian.

Cea de-a doua zi a Forumului de la Davos a adus şi câteva declaraţii răsunătoare despre alte puncte fierbinţi ale Orientului Mijlociu. Un vicepreşedinte al Irakului, de confesiune şiită, a criticat dur Statele Unite şi a afirmat că ocuparea ţării sale a fost, pur şi simplu, ?o decizie idioată?. Iar directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a avertizat că o eventuală intervenţie militară în Iran ar fi ?o catastrofă?.

Davos, locul de întâlnire al celor mai puternici oameni ai planetei În 2007, principalele teme de discuţie sunt încălzirea globală, sursele de energie alternativă şi combaterea sărăciei. Forumul a fost deschis de cancelarul german Angela Merkel, care a ţinut un discurs de inaugurare. Nu mai puţin de 2.400 de persoane iau parte la reuniune. Pe lista participanţilor se regăsesc nume celebre precum Bill Clinton, Dick Cheney, Tony Blair, regele Abdullah al Iordaniei şi fostul preşedinte Iranian, Mohammad Kathami.

Cel mai bogat om din lume, Bill Gates se va afla şi el la summit. Din Elveţia, Gates va veni în România pentru o scurtă vizită. Principala temă de discuţie va fi încălzirea globală- o problemă tot mai îngrijorătoare în lumea civilizată. Demnitarii vor ţine 17 sesiuni pe acest subiect. La Forum sunt prezenţi afacerişti de vază din toate colţurile globului. Companiile lor au împreună un profit de peste 10 triliarde de euro. Cu o asemenea sumă, organizatorii speră să găsească soluţii măcar temporare pentru problemele luate în discuţe.

Primul forum economic a avut loc în 1971. De atunci, reuniunea se organizează în fiecare an, în luna ianuarie, în celebra staţiune elveţiană Davos. Participanţii dezbat cele mai acute probleme ale lumii şi încearcă să găsească soluţii. Summitul reuneşte în fiecare an oameni de afaceri, membrii ai familiilor regale şi chiar lideri religioşi, din întreaga lume.



Antena3.ro

×
x close