Răspunsul ar putea veni în scurt timp, la summit-ul care are loc în perioada 11 - 13 iunie, în Marea Britanie.
O sculptură care-i reprezintă pe liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii a fost ridicată în comitatul britanic Cornwall, într-o poziție din care nu poate fi ratată de participanți: dincolo de apele golfului Carbis, în completarea panoramei din fața hotelului unde vor fi cazați participanții la summit.
BBC menționează că sculptura este realizată ca o alăturare de portrete în relief, după modelul celebrului Mount Rushmore, din SUA, unde au fost imortalizați în granit patru președinți americani: George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt.
Însă sculptorul Joe Rush a ales alt material pentru opera sa: deșeurile electronice, între care plăci de circuit și carcase de harddisk-uri.
Opera lui Rush a primit numele "Mount Recyclemore" iar obiectivul său este acela de a atrage atenția asupra necesității ca dispozitivele electronice să fie făcute mai ușor de reutilizat sau de reciclat.
Șapte lideri mondiali, modelați din gunoi electronic
Cei șapte lideri reprezentați în Muntele Reciclării sunt premierul britanic Boris Johnson, prim-ministrul japonez Yoshihide Suga, președintele francez Emmanuel Macron, șeful guvernului italian Mario Draghi, premierul canadian Justin Trudeau, cancelarul german Angela Merkel și președintele SUA, Joe Biden.
Sculptorul a fost însărcinat de către un retailer britanic de dispozitive electronice recondiționate.
El spune că amplasamentul a fost gândit astfel încât sculptura să atragă atenția liderilor mondiali "atunci când o vor survola".
"Avem sculptura care îi veghează, în speranța că le vom rezi conștiința și-i vom face să realizeze că, în problema deșeurilor, suntem prinși cu toții. Mesajul-cheie este 'vorbiți între voi și hai să rezolvăm mizaria asta'", a spus Rush, citat de BBC.
Potrivit Națiunilor Unite, umanitatea a produs în 2019 peste 53 de milioane de tone de deșeuri electronice, cu peste 9 milioane comparativ cu cinci ani în urmă.
Foto principală: Sculptorii Alex Wreckage (stânga) și Joe Rush, în fața operei lor menite să-i sensibilizeze pe liderii G7; Cornwall, Marea Britanie, 8 iunie 2021
Foto galerie: porțiune a grupului statuar șl statuia cancelarului Angela Merkel