Antena 3 CNN Externe Liderii europeni au fost „șocați” de starea lui Joe Biden, la Summitul G7 din Italia: „Părea într-o altă lume”

Liderii europeni au fost „șocați” de starea lui Joe Biden, la Summitul G7 din Italia: „Părea într-o altă lume”

profimedia-0881837759
Liderii europeni au discutat despre starea lui Biden „în privat între ei”, potrivit surselor The New York Times. Foto: Profimedia Images
de Robert Kiss    |    03 Iul 2024   •   13:05

Liderii europeni au fost „șocați” de forma fizică și psihică a președintelui american Joe Biden, atunci când a participat luna trecută la summitul G7 din Italia, scrie The New York Times. 

Scăpările și momentele de confuzie ale acestuia par să fi devenit tot mai frecvente. Președintele părea uneori „într-o altă lume”, a spus un oficial european prezent la summitul G7, deși în alte rânduri, el a fost atent și ager în timpul întâlnirilor. În săptămânile și lunile dinaintea prestației dezastruoase a lui Joe Biden în dezbaterea cu Donald Trump, mai mulți actuali și foști oficiali, dar și alte persoane care l-au întâlnit în spatele ușilor închise au observat că președintele părea din ce în ce mai confuz și obosit sau că pierdea firul conversațiilor.

Potrivit The New York Times, oficialul european susține că Biden era confuz în anumite momente din timpul întâlnirilor din sudul Italiei și că președintele părea mai puțin robust din punct de vedere fizic decât ultima dată când oficialul l-a văzut în toamna precedentă. Același oficial european a constatat că este o provocare să înceapă o conversație cu președintele american.

Între timp, liderii europeni, inclusiv prim-ministrul țării gazdă Giorgia Meloni, au discutat despre starea lui Biden „în privat între ei” și au propus să încetinească ritmul atunci când merg împreună pentru a evita să-l pună într-o situație jenantă pe cel mai bătrân președinte din istoria Americii. 

Cum l-au protejat liderii G7 pe Biden în situațiile jenante

Când Biden părea stângaci, liderii europeni au „închis rândurile”, potrivit oficialului, ferindu-l pe președinte de camerele de luat vederi pentru a-i oferi timp să își revină.

Unul dintre acele momente incomode a fost când Biden s-a îndepărtat de colegii săi în timpul unei demonstrații de parașutism pentru a vorbi cu un parașutist, ceea ce a determinat-o pe Meloni să-l ia de braț și să-l aducă înapoi acolo unde șefii de guvern așteptau să-i întâmpine pe parașutiști. 

În Normandia, el s-a întâlnit cu foști soldați americani aduși în Franța de un grup de veterani. Un american care a participat la eveniment a spus că Biden părea uneori dezorientat.

În timpul unei întâlniri care a avut loc a doua zi cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Biden a vorbit atât de încet încât era aproape imposibil să fie auzit.

După câteva zile petrecute în Franța, Biden s-a întors în SUA și a găzduit o recepție cu ocazia unei sărbători, unde a fost văzut stând în picioare, rigid, în timpul unui spectacol muzical.

O persoană care a stat aproape de președinte a declarat că acesta avea o expresie „amețită și confuză”. Biden, a spus această persoană, arăta un „declin accentuat”, în comparație cu o întâlnire care a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte.

Întrebat de New York Times dacă cineva și-ar putea imagina că ar putea să-l pună pe Biden în aceeași cameră cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, astăzi, un fost oficial american care a contribuit la pregătirea călătoriei din Italia a tăcut o vreme, apoi a spus: „Pur și simplu nu știu”.

Un fost înalt oficial european chestionat de New York Times a răspuns la aceeași întrebare spunând categoric: „Nu”.

Obama este îngrijorat cu privire la viitorul lui Biden

Fostul preşedinte american Barack Obama le-a împărtăşit în privat persoanelor apropiate îngrijorarea sa cu privire la cursa electorală a actualului lider de la Casa Albă, Joe Biden, care, după dezbaterea de săptămâna trecută, a devenit şi mai complicată, potrivit The Washington Post.

Potrivit The Washington Post, care citează surse familiare cu comentariile făcute de Obama, fostul preşedinte le-a spus apropiaţilor că drumul deja dificil al lui Biden către realegere a devenit o provocare mai mare după prestaţia sa slabă în dezbaterea electorală pe care a avut-o joia trecută cu republicanul Donald Trump.

Sursele dau asigurări, potrivit ziarului de la Washington, că Obama are în privat o viziune mai dură asupra viitorului cursei electorale a fostului său vicepreşedinte decât o exprimă în public.

Obama a vorbit cu Biden la telefon după dezbatere pentru a-şi oferi sprijinul şi a acţiona drept consilier al actualului preşedinte, care a fost criticat dur după prestaţia sa în dezbaterea cu Trump, potrivit ziarului.

Fostul preşedinte nutreşte de mult timp anumite îngrijorări cu privire la capacitatea partidului său de a-l învinge pe republicanul Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie, şi l-a avertizat în mod repetat pe Biden în ultimele luni despre cât de dificil va fi să fie reales, scrie The Washington Post.

De altfel, înainte de dezbatere, Barak Obama le-a comunicat apropiaţilor săi aceste îngrijorări cu privire la situaţia cursei electorale, reiterează presa americană.

În timp ce unii democraţi îi cer lui Biden să renunţe la cursa prezidenţială pe fondul unei panici larg răspândite, Obama a apărat public rolul lui Biden, având în vedere istoria lor de colaborare şi chiar a fost activ în campania acestuia.

Însă, de luni de zile, Obama le-a împărtăşit lui Biden şi prietenilor săi preocupările sale profunde cu privire la puterea politică a lui Trump şi la posibilitatea reală ca acesta să fie reales în noiembrie.

În decembrie anul trecut, în timpul unui prânz privat la Casa Albă, Obama a vorbit despre necesitatea ca Biden să-şi consolideze aparatul de campanie şi i-a sugerat să numească un factor de decizie cu o mai mare influenţă, a relatat The Washington Post.

Obama, personalitatea cea mai importantă a Partidului Democrat, a apărut la două evenimente majore de strângere de fonduri cu Biden în ultimele luni.

Luna trecută, Biden şi Obama s-au aflat în fruntea unei strângeri de fonduri la Los Angeles cu George Clooney şi Julia Roberts, în care s-au adunat peste 30 de milioane de dolari.

În aprilie, cei doi şi fostul preşedinte Bill Clinton au cântat împreună la Radio City Music Hall din New York City, strângând peste 26 de milioane de dolari, a menţionat ziarul.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Marine Le Pen promite că va reduce ajutorul pentru Ucraina
x close