Un lider al armatei din Congo este acuzat că a organizat un viol în masă. Una dintre cele 50 de femei abuzate sexual a declarat că locotenentul-colonel Kibibi Mutware a fost implicat în violul în masă, informează
BBC News.
Liderul armatei congoleze a negat orice fel de implicare în incidentul care a avut loc de Anul Nou în localitatea Fizi. Acesta susţine că soldaţii au refuzat să-i asculte ordinele şi că s-au năpustit asupra femeilor.
Potrivit Naţiunilor Unite, violul reprezintă o armă de război în Congo. Acesta este şi motivul pentru care statul a fost denumit „capitala mondială a violului”.
În 2009, nu mai puţin de 15.000 de femei au fost violate în estul statului Congo. Atacurile au avut loc în părţi ale ţării în care grupurile de rebeli înarmaţi au ocupat zone pro-guvernamentale, dar care nu dispun de protecţia poliţiei sau a armatei.
În octombrie, mai multe femei violate au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de violenţa sexuală.