Antena 3 CNN Externe Libia, bombardată pentru a cincea noapte consecutiv

Libia, bombardată pentru a cincea noapte consecutiv

1 minut de citit Publicat la 09:40 24 Mar 2011 Modificat la 09:40 24 Mar 2011
Libia, bombardată pentru a cincea noapte consecutiv
Foto: AFP/Mediafax
Forţele aliate şi-au continuat raidurile asupra capitalei Libiei, pentru a cincea noapte consecutiv. Autorităţile de la Tripoli spun că atacurile au făcut numeroase victime în rândul civililor însă armata americană dezminte această informaţie. În tot acest timp, susţinătorii lui Gaddafi devin tot mai vizibili pe străzi.

Exploziile şi tirurile antiaeriene au zguduit din nou capitala libiană Tripoli. Potrivit autorităţilor, un mare număr de civli au fost ucişi şi răniţi, în urma unui atac al aliaţilor. Reprezentanţii Pentagonului spun însă că nu au făcut victime printre oamenii nevinovaţi. În tot acest timp, acţiunile aliaţilor în Libia provoacă discuţii tot mai aprinse.

Putin: Forţele aliate ucid civilii

Unul dintre criticii acţiunii este Vladimir Putin. „
Acum avem dispute interne, avem război civil în Libia, avem o zonă de interdicţie aeriană pentru a ne asigura că Gaddafi nu va pleca cu avionul său şi pentru a proteja populaţia civilă. Este foarte delicat să impui aşa ceva unui stat suveran, chiar dacă scopurile sunt nobile. Dar ce vedem astăzi? Că atacurile aeriene se desfăşoară pe tot teritoriul acestei ţări. Cum poţi tu, care ai scopul declarat de a proteja populaţia paşnică, să acţionezi în aşa fel încât să omori şi mai mulţi civili?” s-a întrebat premierul rus.

Hillary Clinton: Gaddafi trebuie sa ia o decizie

Pe de altă parte,
Hillary Clinton declară că Gaddafi trebuie sa ia o decizie. “Oamenii din anturajul lor au de luat decizii importante. Cea mai rapidă modalitate prin care poate să pună capăt acestei campanii este să se gândească la intersele poporului libian şi să renunţe la putere”.

Alimentaţi de aceste controverse, susţinătorii lui Muammar Gaddafi organizează tot mai multe manifestaţii de stradă în spijinul liderului libian. Sute de oameni au mărşăluit pe străzile din Tripoli scandând numele lui Muammar Gaddafi.
 

×
x close