Comisarul european Leonard Orban a anunţat, luni, la Iaşi, că instituţiile europene vor începe de marţi să discute despre situaţia din Republica Moldova şi a subliniat că, din semnalele pe care le are până acum, poziţia României a fost apreciată datorită calmului şi echilibrului de care a dat dovadă.
Cu toate acestea, preşedintele moldovean Vladimir Voronin declara anterior, într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, că nu se aşteaptă ca UE să pună Republica Moldova înaintea solidarităţii cu România.
Întrebat la ce se aşteaptă de la UE şi de la România, Voronin a răspuns: "La nimic bun în viitorul apropiat. România nu este conştientă că se află în UE şi că trebuie să respecte unele reguli. România nu poate renunţa la ambiţiile sale expansioniste şi refuză şi acum să semneze Tratatul de frontieră şi pe cel de bază", a adăugat Voronin.
De altfel şi PSD a cerut luni o reacţie a UE faţă de acţiunile autorităţilor moldovene împotriva României, social-democraţii cerând autorităţilor europene şi celor ale OSCE să se asigure că provocările Chişinăului nu vor produce evoluţii noi în chestiunea transnistreană.
"Cerem o reacţie fermă de răspuns a Uniuniii Europene faţă de modul în care Chişinăul înţelege să încalce acordurile cu UE, dar şi faţă de acţiunile autorităţilor îndreptate împotriva României, un stat membru UE. Cerem OSCE şi UE să ia măsurile necesare pentru a se asigura că provocările autorităţilor din Republica Moldova la adresa României şi UE nu vor fi folosite ca o monedă pentru punerea comunităţii internaţionale în faţa unui fapt împlinit referitor la problema transnistreană", se arată într-o declaraţie a BPN al PSD publicată luni.
Partidul aflat la guvernare alături de PDL l-a criticat şi pe preşedintele Băsescu pentru că nu a ieşit public pentru a răspunde ultimelor acţiuni ale autorităţilor vecine la adresa României.
Antena3.ro