Unele legi par făcute nu pentru a fi respectate, ci pentru a ne amuza. În Marea Britanie, îţi spun inclusiv unde nu ai voie să mori.
Ce legătură există între o plimbare cu skateboard-ul şi o secţie de poliţie? În Miami, o lege interzice practicarea acestui sport în secţiile de poliţie. Dar nu e cea mai trăznită lege din lume.
Poate părea sinistru, dar britanicii trebuie să-şi aleagă bine locul morţii. Decesul în Palatul Parlamentului din Londra este ilegal.
Dacă vreodată v-aţi gândit să conduceţi legat la ochi, aflaţi că, în Statele Unite, în Alabama, e interzis prin lege. Tot acolo, nu aveţi voie să deţineţi confetti.
În Vermont, femeile nu pot purta proteză dentară dacă soţul nu este acord. Indicaţia medicului devine aproape irelevantă.
Europenii s-au dovedit şi ei extrem de creativi din punct de vedere juridic. Între 1995 şi 2008, fermierii din Uniunea Europeană erau obligaţi să cultive banane drepte. Cu cât erau mai curbate fructele, cu atât riscau să fie aruncate.
Anul trecut, Uniunea a luat în discuţie şi o lege care să le interzică diabeticilor să conducă, iar din 2010 este interzisă vânzarea ouălor la bucată.