Legea amnistiei va intra în vigoare începând de luni, a anunţat duminică Parchetul General ucrainean, în urma evacuării sediului Primăriei din Kiev, una dintre condiţiile pentru aplicarea acestei legi, informează
AFP.
"Legea va intra în vigoare începând din 17 februarie 2014 şi prevede abandonarea anchetelor împotriva persoanelor care au comis infracţiuni între 27 decembrie şi 2 februarie", a anunţat Parchetul General într-un comunicat.
Aproximativ o mie de persoane s-au reunit, astăzi, în faţa Primăriei din Kiev, evacuată acum câteva ore, pentru a cere aplicarea "imediată" a legii amnistiei pentru manifestanţii anchetaţi.
"Lansăm un ultimatum puterii: în cazul în care nu anunţă imediat reabilitatea totală şi necondiţionată în cadrul acelor 2.000 de cazuri, ne vom întoarce în primărie", a afirmat în faţa manifestanţilor Andrii Ilenko, un deputat al partidului naţionalist Svoboda.
Opoziţia ucraineană a evacuat astăzi sediul Primăriei din Kiev, ocupat din decembrie, după ce autorităţile au eliberat manifestanţii arestaţi.
Evacuarea Primăriei este una dintre condiţiile pentru aplicarea legii amnistiei în cazul celor 234 de protestatari eliberaţi vineri dar care rămân în continuare pasibili de pedepse cu închisoarea.