Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, marele învins al alegerilor prezidenţiale, are o viziune aparte a evenimentelor politice, scriu jurnaliştii Le Monde. El îl acuză pe preşedintele Băsescu că ar fi obţinut un nou mandat datorită unor specialişti în fenomenele paranormale.
Preşedintele PSD a declarat că, în timpul dezbaterii televizate dinaintea alegerilor prezidenţiale din decembrie, Traian Băsescu era înconjurat de persoane dubioase, scriu jurnaliştii francezi. Declaraţiile lui Mircea Geoană au fost susţinute de soţia lui, care a spus că acesta a fost ţinta unor atacuri energetice.
Teoria puterilor paranormale a fost confirmată şi de către Viorel Hrebenciuc, strategul de campanie al lui Mircea Geoană, remarcă Le Monde.
Cu toate că subiectul s-ar preta mai degrabă publicaţiilor de scandal, el a fost preluat şi de principalele ziare şi televiziuni din România. Asta datorită împlicării unor personaje importante din lumea politică românească, adăugă jurnaliştii francezi.
Vrăjitoria modernă din politica românească a fost, însă, luată în derâdere de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. El a spus că discuţiile pe această temă sunt pentru persoanele naive şi fără educaţie.
Presa americană scrie din nou despre "atacurile energetice"
Le Monde nu este singura publicaţie străină care scrie despre acest "fenomen" de pe scena politică.
Washington Post şi New York Times reaiu, vineri, subiectul, preluând o ştire Associated Press referitoare la posibila implicare a unui expert cu capacităţi paranormale în campania electorală din România.
Jurnaliştii de la AP notează că afirmaţiile legate de utilizarea unui parapsiholog în campanie ar fi fost considerate ridicole în majoritatea ţărilor UE. Însă în cazul României - ţara lui Dracula şi a altor tradiţii oculte - acestea au devenit subiect principal.
Antena3.ro