Antena 3 CNN Externe Lavrov a anunțat, din Turcia, condiția pusă de Rusia pentru negocieri de pace în Ucraina

Lavrov a anunțat, din Turcia, condiția pusă de Rusia pentru negocieri de pace în Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:14 07 Apr 2023 Modificat la 14:15 07 Apr 2023
Lavrov
Sursa foto: hepta

Lavrov efectuează o vizită oficială în Turcia, notează presa internațională.

"Negocierile de pace cu privire la Ucraina sunt posibile doar dacă acestea vizează stabilirea unei 'noi ordini mondiale' fără dominație americană", a declarat șeful diplomației ruse.

"Negocierile nu pot avea loc decât cu luarea în considerare a intereselor rusești. Este vorba de principii care vor sta la baza noii ordini mondiale", a adăugat el, Lavrov într-o conferință de presă comună cu omologul turc, Mevlut Cavusoglu.

El a avertizat, pe de altă parte, cu privirea la soarta acordului care permite exportul cerealelor ucrainene.

Citește și: "SUA se vor trezi și vor veni la masa negocierilor. Nu mai avem mult de așteptat", declară Serghei Lavrov

"Dacă nu există niciun progres în ridicarea obstacolelor în calea exporturilor de îngrășăminte și cereale rusești, atunci noi ne întrebăm dacă acest acord este necesar", a spus ministrul rus.

Lavrov s-a declarat nemulțumit de faptul că exporturile rusești de cereale și de îngrășăminte sunt afectate de lipsa accesului la asigurări şi la sistemul de plăti SWIFT și a arătat că țara sa ar putea acționa în afara acestui acord.

×
x close