Antena 3 CNN Externe Lavrov a anunțat începerea următoarei etape a ”operațiunii speciale” în Ucraina

Lavrov a anunțat începerea următoarei etape a ”operațiunii speciale” în Ucraina

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 16:17 19 Apr 2022 Modificat la 16:17 19 Apr 2022
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe
Kremlinul își avertizează diplomații din străinătate să nu iasă afară neînsoțiți de teama unor ”atacuri teroriste” Sursa foto: Hepta.ro

„Această operațiune va continua, următoarea fază a acestei operațiuni începe acum”, a spus Lavrov într-un interviu pentru India Today.

„Sunt sigur că acesta va fi un moment foarte important al întregii operațiuni speciale”, a adăugat ministrul.

Lavrov a menționat că operațiunea rusă vizează „eliberarea completă a republicilor Donețk și Lugansk”, care a fost anunțată inițial.

Pe 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei operațiuni militare speciale în Ucraina.

Cu o zi înainte, pe 18 aprilie, secretarul de presă al șefului statului rus, Dmitri Peskov , a declarat reporterilor că operațiunea specială rusă în Ucraina decurge conform planului.
 

×
x close